SocialMisiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat peste 1.700 situații de urgență, iar cele mai numeroase misiuni au fost derulate în zona București – Ilfov (367), urmată de județele Cluj (141), Mureș (120), Argeș (110) și Brașov (100).
În acest interval de timp, echipajele SMURD au gestionat peste 1.400 de cazuri, în urma cărora 1.443 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste misiuni, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 88 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 183 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
Pe timpul intervențiilor desfășurate, în ultimele 24 de ore, pompierii militari au salvat 7 persoane aflate în situații critice.
Odată cu încălzirea vremii, crește și riscul producerii incendiilor de vegetație. Cauza principală a izbucnirii acestora este factorul uman, manifestat fie prin nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor sau aruncarea neglijentă a resturilor de țigări aprinse, fie prin utilizarea focului deschis pentru curățarea terenurilor și arderea vegetației. Este esențial ca oamenii să conștientizeze riscurile asociate arderii vegetației uscate. Această practică reprezintă un real pericol, iar în condiții de vânt și lipsă de precipitații, focul poate scăpa rapid
de sub control și se poate extinde cu ușurință.
Pentru a preveni tragedii, trebuie respectate regulile de siguranță. Arderea vegetației uscate este strict interzisă, la fel și utilizarea focului deschis pentru gătit în zone cu risc de incendiu, mai ales pe timp de vânt puternic.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Pentru a afla mai multe informații utile despre despre prevenirea situațiilor de urgență și modul corect de reacție, accesați www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you