ComunicatMesajul viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia...

Mesajul viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Instituției Prefectului

-

- Advertisment -


De 162 de ani, Instituția Prefectului reprezintă Guvernul în teritoriu și rămâne una dintre structurile esențiale prin care statul român își afirmă autoritatea, aplică legea și își păstrează coerența administrativă la nivel local.

În România anului 2026, rolul prefectului este mai important decât oricând. În teritoriu se vede cel mai repede dacă statul funcționează sau nu, dacă este prezent sau absent, dacă este ordonat sau vulnerabil. Într-o perioadă marcată de presiuni bugetare, nevoia de absorbție mai bună a fondurilor europene, așteptări tot mai mari din partea cetățenilor și obligația de a menține servicii publice funcționale, prefectul are o răspundere directă în menținerea capacității administrative a statului.

Prefectul nu exercită o funcție decorativă. El reprezintă Guvernul în plan local, conduce serviciile publice deconcentrate, urmărește aplicarea legii, susține implementarea politicilor publice și are un rol esențial în controlul de legalitate și în gestionarea situațiilor de urgență. Toate aceste atribuții au o singură miză reală: capacitatea statului de a funcționa coerent și credibil în fața cetățeanului.

Funcția de prefect cere profesionalism, echilibru, loialitate instituțională, discernământ și fermitate. Cere autoritate exercitată în limitele legii, seriozitate administrativă și capacitatea de a acționa cu claritate atunci când situația o impune. Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru: în ordine administrativă, în reacția la urgențe, în coordonarea serviciilor publice, în respectarea legii.

Instituția Prefectului este, așadar, unul dintre punctele de sprijin ale statului român. De soliditatea acestei instituții depind nu doar buna administrare a teritoriului, ci și încrederea cetățeanului că statul este capabil să își exercite responsabilitățile cu seriozitate, continuitate și autoritate.

Cu ocazia Zilei Instituției Prefectului, transmit prefecților, subprefecților și întregului personal din prefecturi aprecierea mea pentru activitatea desfășurată în serviciul public.

Vă doresc putere de muncă, claritate în decizie și forța de a vă exercita atribuțiile cu echilibru, autoritate și simț al datoriei.

La mulți ani!

Direcția Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

RO AI Factory – prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale

Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale și parte a rețelei europene EuroHPC...

9 octombrie – Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Acum 85 de ani sute de mii de evrei și zeci de mii de romi au fost victime ale...

Intervenția la incendiul de vegetație și fond forestier din zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei

În cursul zilei de ieri, 5 octombrie 2026, intervenția pentru limitarea și stingerea incendiului din zona montană a continuat...

Victor Negrescu – Educația înseamnă șansa fiecărui om de a merge mai departe

Educația înseamnă șansa fiecărui om de a merge mai departe. De a învăța, de a descoperi, de a avea...
- Advertisement -spot_img

Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu delegația Grupului OMV

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Grupului OMV, condusă de Emma Delaney, președinte al Directoratului,...

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În perioada 2–4 octombrie, pompierii militari au fost la datorie pentru gestionarea tuturor solicitărilor de sprijin primite din partea...

Must read

RO AI Factory – prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale

Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură...

You might also likeRELATED
Recommended to you