ComunicatVizita la Londra a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu

Vizita la Londra a ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu

-

- Advertisment -

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, va realiza o vizită de lucru la Londra, în perioada 9-10 februarie 2026. Vizita se înscrie în demersurile constante ale României de consolidare a dialogului politic și cooperării bilaterale extinse cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, unul din cei mai importanți parteneri strategici ai țării noastre.

În cadrul vizitei, ministrul afacerilor externe va avea o întrevedere cu omologul său britanic, Yvette Cooper, în carul căreia vor fi abordate teme de interes comun, precum aprofundarea cooperării politico-diplomatice bilaterale, dezvoltarea relațiilor economice și sectoriale,  sprijinul pentru Ucraina, securitatea regională și euroatlantică.

Perspectivele de consolidare a cooperării parlamentare româno-britanice vor fi abordate de către ministrul Oana Țoiu cu membri ai Grupului interparlamentar pentru România (All-Party Parliamentary Group for Romania – APPG).

Agenda vizitei include, totodată, o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Londra, care va oferi ocazia discutării priorităților și preocupărilor cetățenilor români stabiliți în Regatul Unit.

Ministrul român al afacerilor externe va efectua o vizită și la Universitatea din Oxford, unde funcționează Lectoratul de limba română, finanțat de Guvernul României, proiect integrat în cadrul Facultății de Lingvistică, Filologie și Fonetică a prestigioasei universități. 

La Colegiul Trinity din Oxford, oficialul român va participa la dezbaterea „In conversation with the Romanian Minister of Foreign Affairs”, dedicată politicii externe în contextul crizelor actuale, cu accent pe contribuția României la eforturile dedicate consolidării securității, rezilienței democratice și stabilității regionale, precum și pe contribuția valoroasă a diasporei academice românești la promovarea expertizei și dialogului internațional.

Programul vizitei va include și o prelegere a ministrului Oana Țoiu la prestigiosul think-tank britanic Chatham House, unde va prezenta poziția României pe teme de actualitate, precum securitatea europeană, amenințările hibride și consolidarea rezilienței regionale și transatlantice. Demnitarul român va avea o intervenție și la Conferința „London: Capital, Infrastructure, and Energy Security”, găzduită de Ambasada României la Londra.

Vizita la Londra reconfirmă angajamentul ferm al României pentru dialog, cooperare și parteneriate solide, într-un context internațional marcat de provocări de securitate și transformări geopolitice semnificative. De asemenea, componenta substanțială de relaționare cu comunitatea românească se înscrie în linia eforturilor susținute depuse în ultimele luni în raport cu comunitățile de români din afara granițelor.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relații cu Mass-Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru asigurarea intervenției imediate la cele aproximativ...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ...

Premierul Ilie Bolojan l-a primit, la Palatul Victoria, pe noul ambasador al Republicii Coreea în România, E.S. Hur Seung-chul

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Coreea la București,...

Bun venit acasă, dragi colegi!

După săptămâni departe de casă, astăzi, 17 septembrie, ultimul schimb de pompieri români pre-poziționați în Republica Elenă a revenit...
- Advertisement -spot_img

Premieră la Băile Govora: primul pacient consultat prin telemedicină cu ajutorul aplicației Balneo GO

Medicina de recuperare intră într-o nouă eră. Moment istoric în cadrul Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină...

MAE salută aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe al României salută aniversarea, la 16 septembrie 2026, a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere,...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o...

You might also likeRELATED
Recommended to you