ComunicatReluarea activității Consulatului General al României la Odesa în...

Reluarea activității Consulatului General al României la Odesa în format itinerant

-

- Advertisment -

În contextul demersurilor de redeschidere a Consulatului General al României la Odesa și de acordare de asistență și protecție consulară cetățenilor români din regiune, în perioada 16–28 octombrie 2025 are loc un prim consulat itinerant la Odesa, asigurat de gerantul interimar al oficiului consular. Pentru început, această activitate se va desfășura, cu titlu provizoriu, în incinta Hotelului Premier din Odesa (str. Akademichna, nr. 32, Odesa), până la soluționarea aspectelor logistice și administrative necesare reluării integrale a activității oficiului consular.

Astfel, în perioada menționată, persoanele interesate pot beneficia de servicii consulare și asistență și protecție consulară. Organizarea consulatului itinerant a fost promovată și pe pagina web a misiunii consulare – https://odessa.mae.ro/local-news/1051.

Totodată, în aceeași perioadă, gerantul interimar va avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale, inclusiv în vederea derulării activităților necesare redeschiderii oficiului consular și cu reprezentanți ai comunității românești și ai mediului asociativ.

În funcție de evoluțiile de securitate, activitatea Consulatului General al României la Odesa va continua, lunar, în acest format, până la operaționalizarea efectivă a oficiului consular, în vederea asigurării de asistență și protecție consulară.

Următorul consulat itinerant la Odesa este programat pentru perioada 15-30 noiembrie 2025.

Pentru informații suplimentare și programări privind serviciile consulare de urgență disponibile (documente de călătorie, acte notariale, cereri de renunțare la protecția temporară oferită de statul român, semnarea declarațiilor de apartenență la identitatea culturală română), cei interesați sunt rugați să acceseze adresa de e-mail: consulat.itinerant.odesa@gmail.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you