SocialMisiunile desfășurate de pompieri în acest sfârșit de săptămână

Misiunile desfășurate de pompieri în acest sfârșit de săptămână

-

- Advertisment -

În primul weekend al lunii octombrie, pompierii militari au gestionat peste 4.600 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În aceste trei zile, o pondere de aproximativ 75% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență, în urma cărora peste 3.400 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Concomitent cu misiunile de asistență medicală, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 173 incendii izbucnite în diverse zone ale țării, limitând astfel propagarea flăcărilor la vecinătăți.
De asemenea, în ultimele 72 de ore, colegii noștri au desfășurat 1.051 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, incidente din domeniul CBRN și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și
bunurile cetățenilor.
Totodată, în această perioadă, salvatorii au gestionat și 27 de situații pentru extragerea victimelor din autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere.
Mai mult, 26 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative.
În ceea ce privește protecția populației, în acest weekend, au fost transmise 22 de mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 16 au semnalat prezența animalelor sălbatice (urși), în localități din județele Argeș, Buzău, Mureș, Neamț și Vâlcea, iar
6 au vizat producerea fenomenelor meteorologice periculoase în localități din județele Constanța și Tulcea.
Nu uitați! Siguranța începe cu prevenția!
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și consultați sursele oficiale de informare!
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU, care oferă informații utile despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, din App Store sau Google Play.

IGSU / Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Activitatea salvatorilor din cursul zilei de ieri

Începutul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii militari! În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat peste...

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se...

Convorbirea ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu omologul din R.I. Pakistan

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut luni, 15 iunie 2026, o convorbire telefonică cu viceprim ministrul și ministrul...

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 de euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat...
- Advertisement -spot_img

Gabriela Firea – La mulți ani, Erasmus+!

Pe 15 iunie marcăm aniversarea celui mai iubit și concret program european. Numai anul trecut, peste 61.000 de tineri...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Ieri a fost Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Există gesturi care nu pot fi măsurate în bani sau în...

Must read

Activitatea salvatorilor din cursul zilei de ieri

Începutul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii...

You might also likeRELATED
Recommended to you