ComunicatConcerte ale Corului Madrigal la Expo 2025 Osaka și...

Concerte ale Corului Madrigal la Expo 2025 Osaka și în Pavilionul României, la 35 de ani de la prima vizită în Japonia

-

- Advertisment -

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut marți, 19 august 2025, concertul extraordinar „Muzică pentru viitor” pe scena Expo Hall „Shining Hat” din cadrul Expo 2025 Osaka. Evenimentul a reunit peste 1.600 de spectatori și personalități internaționale, printre care Hiroyuki Ishige – secretar general al Asociației Expo 2025 Osaka, Ueda Hiroshi – fost ambasador al Japoniei în România, europarlamentarul român Victor Negrescu, alături de numeroși comisari generali și reprezentanți ai statelor participante.

Concertul a fost deschis prin discursul comisarului general al Pavilionului României, Ferdinand Nagy, care a subliniat rolul muzicii ca limbaj universal al emoției și al unității: „Muzica are puterea de a ne uni, de a ne inspira și de a ne emoționa profund, iar astăzi suntem împreună pentru a trăi această magie”.

Prezența celui mai prestigios ansamblu coral românesc la nivel internațional în cadrul Expo 2025 Osaka și la Pavilionul României consolidează imaginea țării noastre ca națiune cu o bogată moștenire culturală și un potențial artistic autentic. Totodată, contribuie la aprofundarea relațiilor bilaterale româno-nipone, bazate pe respect reciproc, deschidere și cooperare de durată.

Anul 2025 are o semnificație specială pentru Corul Madrigal: se împlinesc 100 de ani de la nașterea fondatorului Marin Constantin și 62 de ani de existență neîntreruptă a ansamblului, recunoscut pe plan mondial pentru excelența artistică și diplomația culturală pe care o promovează. Distins cu numeroase premii internaționale, Madrigal a susținut mii de concerte pe cele mai importante scene ale lumii.

În continuarea turneului, Pavilionul României la Expo 2025 Osaka a găzduit miercuri, 20 august, miniconcertul educațional „Madrigal for Babies”, iar joi, 21 august, de la ora 18:00, publicul este invitat să urmărească spectacolul „Muzica Renașterii Europene”.

Seria de evenimente va continua și în afara Expoziției Universale, prin participarea Corului Madrigal la Festivalul Coral Internațional de la Yokohama, consolidând astfel rolul său de ambasador cultural al României și reafirmând legătura specială cu publicul japonez, la 35 de ani de la primul turneu în Țara Soarelui Răsare.

Ministerul Afacerilor Externe își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele culturale care reflectă creativitatea, talentul și valoarea artiștilor români, oferind publicului internațional acces la o cultură autentică și deschisă dialogului global.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you