ComunicatParticiparea secretarului de stat Clara Staicu la reuniunea Consiliului...

Participarea secretarului de stat Clara Staicu la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

-

- Advertisment -

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a participat vineri, 18 iulie 2025, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Generale (CAG), prima reuniune sub mandatul Președinției daneze a Consiliului UE.

În cadrul reuniunii, miniștrii și secretarii de stat au avut o primă dezbatere de orientare cu privire la Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, pe baza propunerilor lansate în aceste zile de Comisia Europeană. Reuniunea a inclus o nouă discuție pe tema solicitării Spaniei de modificare a Regulamentului nr. 1/1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene, respectiv o informare din partea Președinției daneze a Consiliului UE privind progresele în avansarea agendei de simplificare legislativă în baza propunerilor Omnibus prezentate până în prezent de Comisia Europeană.

În intervenția referitoare la Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, secretarul de stat Clara Staicu a arătat că, dată fiind complexitatea și caracterul lor inovativ, propunerile COM vor trebui analizate atent în perioada următoare, inclusiv pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de structură, mecanismele de implementare și modalitatea de partajare a surselor financiare între diferitele priorități. A subliniat, în context, rolul de facilitator și a apreciat intenția Președinției daneze a Consiliului de a asuma un ritm intens în lunile următoare, atât la nivel tehnic, cât și la nivel politic.

Raportat la substanța propunerilor avansate de Comisia Europeană, a reiterat interesul României pentru agrearea unui volum robust și ambițios al bugetului, care să reflecte obiectivele majore formulate prin Agenda Strategică și să răspundă provocărilor cu care se confruntă Uniunea.

A indicat interesul României pentru susținerea convergenței economice și sociale, pornind de la nevoile concrete de dezvoltare ale statelor membre, dar și pentru consolidarea competitivității, în scopul pregătirii pentru o economie a viitorului. A subliniat complementaritatea acestor două dimensiuni de acțiune și a pledat pentru soluții echilibrate și realiste care să corespundă acestor priorități.

A reamintit rolul substanțial al Politicii de coeziune și Politicii Agricole Comune în atingerea obiectivelor de convergență și creștere ale României și a arătat că identitatea, rolul și obiectivele acestor două politici trebuie menținute în noul buget multianual. În context, a semnalat, similar altor state membre, faptul că propunerile vizând integrarea celor două politici în cadrul Planului unic trebuie să prezinte garanția generării de valoare adăugată în raport cu obiectivele și mecanismele actuale de implementare. A arătat astfel că alocările trebuie să rămână consistente și ușor accesibile, fiind, totodată importantă asigurarea unor mecanisme flexibile, simple și eficiente de implementare. A punctat relevanța deosebită, în cadrul PAC, atât a componentei de ajutor direct pentru fermieri, cât a obiectivelor vizând dezvoltarea rurală. Pe dimensiunea de competitivitate, a indicat interesul special pentru mecanisme de finanțare incluzive în stimularea investițiilor în domenii strategice, cu dezvoltarea de lanțuri valorice extinse pe tot teritoriul Uniunii, subliniind, în context, importanța unui acces echitabil la finanțare în consolidarea Pieței Interne. În același timp, s-a referit la dimensiunea de apărare și la necesitatea de a asigura resurse consistente pentru stimularea industriilor de apărare și pentru consolidarea infrastructurii de mobilitate militară.

Pe dimensiunea externă, a punctat relevanța considerentelor geopolitice în definirea priorităților de finanțare, exemplificând cu interesele UE în raport cu Ucraina și Republica Moldova, atât prin raportare la instrumentele financiare dedicate acțiunii externe, cât și prin instrumente interne, de tipul celor destinate stimulării investițiilor în proiecte de conectivitate. A exprimat deschiderea de principiu a României pentru o abordare constructivă în negocieri.

Referitor la propunerea Spaniei de modificare a Regulamentului nr. 1/1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene, secretarul de stat Clara Staicu a reiterat susținerea principială a României pentru promovarea multilingvismului în Uniunea Europeană și a arătat deschidere în ceea ce privește continuarea lucrărilor asupra propunerii, pentru a acomoda preocupările exprimate de statele membre și a identifica consensul necesar adoptării acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you