MeteoGestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase...

Gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase în ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

În prima zi a acestei săptămâni, pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor 2.315 solicitări primite din partea populației, ce au constat în 1.375 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, 382 intervenții pentru stingerea incendiilor și 558 operațiuni destinate
protecției comunităților.
Datorită intervenției rapide și eficiente a echipajelor operative, aproape 1.375 de persoane au fost asistate medical și 13 persoane au fost salvate din situații critice.
În această perioadă, numărul incendiilor de vegetație a fost în continuare unul ridicat, înregistrându-se 283 astfel de intervenții, în urma cărora a fost afectată o suprafață mai mare de 2.000 ha de teren.
Având în vedere numărul mare al incendiilor de vegetație înregistrate, precum și suprafețele de teren afectate, facem un apel la responsabilizare și amintim populației faptul că cetățenii dețin obligația de a respecta normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate.
Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate efecte la nivelul a 85 localități din 16 județe (AB, AR, BH, CS, CJ, DB, GL, HR, HD, IF, MM, NT, PH, SM, SJ, TM) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru
stingerea mai multor incendii, deblocarea unei persoane blocată într-o anexă gospodărească, îndepărtarea unor elemente de construcție de la 35 imobile, precum și pentru degajarea a 249 copaci, 8 stâlpi, fiind avariate 31 autovehicule.
Efecte semnificative s-au înregistrat în:

  • localitatea Batăr, județul Bihor – incendiu vegetație uscată, miriște și culturi pe o suprafață de aproximativ 400 ha, pe timpul căruia 1 persoană a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 50% din suprafața corpului, fiind transportată la spital, inconștientă;
  • localitatea Târgu Bujor, județul Galați – incendiu vegetație uscată, miriște și material lemnos de la un operator economic, pe aproximativ 50 ha, pe timpul căruia 1 victimă cu arsuri de gradul II pe 15% din suprafața corpului și 4 persoane cu atac de panică au fost transportate la
    spital conștiente;
  • localitatea Jibou, județul Sălaj – din cauza vântului puternic elemente de construcție de la mai multe imobile au fost dislocate, în urma cărora 6 autoturisme au fost avariate, iar 1 persoană a rămas temporar blocată într-o anexă gospodărească, ulterior fiind transportată la spital;
  • localitatea Arad, județul Arad – din cauza unui trăsnet s-a produs un incendiu la o casă de locuit care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 200 mp;
  • localitatea Lugoj, județul Timiș – o persoană, conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital, având escoriații cauzate de un acoperiș căzut.

În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
Totodată, în ultimele 24 de ore, pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise 56 mesaje RO-ALERT, 32 semnalând prezența animalelor periculoase, în localități din 10 județe, 23 vizând posibilitatea producerii efectelor hidrometeorologice, iar 1 mesaj în urma degajărilor mari de fum generate de un incendiu produs în localitatea Calafat, județul Dolj.
Vă asigurăm că pompierii rămân la datorie pentru furnizarea răspunsului prompt la solicitările de sprijin venite din partea cetățenilor. Manifestați prudență și respectați recomandările noastre, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi! Pentru informații utile despre cum să acționați înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați platforma fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația de mobil DSU.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat peste 1.700 situații de urgență, iar cele mai numeroase...

Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică

Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei un punct de vedere în cadrul dezbaterii...

Ministerul Finanțelor a avizat acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026: fonduri de 410 milioane lei

Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și...

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a Ambasadorului agreat al Republicii Algeriene democratice și populare...

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, l-a primit miercuri, 15 aprilie 2026, pe...
- Advertisement -spot_img

Bărbat cercetat pentru trafic intern de droguri de mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea...

Victor Negrescu – viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034

Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat o serie de amendamente importante, pe care le-am depus împreună cu...

Must read

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au...

Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică

Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare...

You might also likeRELATED
Recommended to you