SocialBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat peste 1.900 situații de urgență la care pompierii salvatori au răspuns cu promptitudine.
În acest interval de timp, aproape 80% din totalul intervențiilor îl reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 1.500 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste misiuni, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 101 incendii și au acționat în 319 situații pentru protecția comunităților, inclusiv operațiuni de descarcerare.
Pe timpul misiunilor desfășurate, 12 persoane au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către pompierii militari.
Pe fondul creșterii temperaturilor din ultimele zile, s-a constatat o intensificare a arderilor de vegetație uscată. Doar în cursul zilei de ieri, pompierii au intervenit la 56 astfel de incendii, suprafața afectată depășind 100 de hectare.
Reamintim cetățenilor faptul că, în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege.
Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei.
Prin gestionarea eficientă a situațiilor de urgență la nivel național, pompierii au reușit să limiteze efectele negative ale incendiilor, să reducă riscul de extindere a acestora către vecinătăți și să prevină apariția altor situații critice, asigurând protecția cetățenilor și a bunurilor acestora.
Pentru informații esențiale despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.

Serviciul Imformare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you