EconomieMarcel Boloș - Fondurile europene au fost și rămân...

Marcel Boloș – Fondurile europene au fost și rămân principalul motor al transformării României.

-

- Advertisment -

Fondurile europene au fost și rămân principalul motor al transformării României.

Drumuri, spitale, școli, rețele de apă și canalizare, investiții în digitalizare, infrastructură de cercetare, energie verde și dezvoltare urbană – toate au prins contur cu sprijinul Politicii de Coeziune.

Am susținut, în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale, o poziție la care au aderat 16 state membre, prin care am solicitat Comisiei Europene să păstreze, în viitorul buget al Uniunii, o alocare cel puțin egală, în termeni reali, cu cea din perioada 2021–2027.

Este o luare de poziție fermă, necesară pentru a proteja șansa reală de dezvoltare a regiunilor mai puțin avansate.

Fără o politică de coeziune puternică, România nu ar fi reușit să recupereze decalajele istorice față de Europa Occidentală. Din 2007 până astăzi, țara noastră a primit peste 100 de miliarde de euro din fonduri europene post-aderare.

În actualul exercițiu financiar, avem la dispoziție aproape 45 de miliarde de euro (grant + cofinanțări) pentru investiții esențiale în infrastructură, economie și servicii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you