ComunicatRomânia sprijină alte state membre UE în operațiunile de...

România sprijină alte state membre UE în operațiunile de evacuare medicală din Fâșia Gaza

-

- Advertisment -


Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precum și cu alte instituții ale statului român și în coordonare cu structurile dedicate ale Comisiei Europene, a participat miercuri, 19 martie 2025, la operațiunea de evacuare medicală de urgență a 13 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza, grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 34 de membri de familie.

Operațiunea a fost realizată cu implicarea Ministerului Afacerilor Externe, cu sprijinul Ambasadei României la Tel Aviv, al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, al Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență și al Ministerului Sănătății, pentru realizarea tuturor activităților de preluare, transport în România, prin intermediul forțelor aeriene române, cazare și asigurare a tratamentului și îngrijirii adecvate în condiții de siguranță.

Având în vedere situația umanitară și medicală dificilă din Fâșia Gaza, precum și faptul că accesul la tratament medical este grav afectat de situația de conflict militar, România și-a oferit asistența pentru pacienți vulnerabili din enclava palestiniană. Misiunea s-a desfășurat pe ruta Otopeni – Aeroportul Ramon (Eilat)/Israel – Otopeni, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, având la bord o echipă medicală formată din specialiști din cadrul SMURD și personal medical din Ministerul Apărării Naționale.

Ulterior sosirii la București, din totalul numărului de pacienți, trei persoane, alături de cinci însoțitori, vor fi transportate în Regatul Norvegiei, cu o aeronavă a forţelor aeriene române, iar alte trei persoane, alături de șase aparținători, vor fi transportate în Republica Franceză de o aeronavă a Republicii Slovace.

Ceilalți șapte pacienți urmează să primească tratament de specialitate în spitale din București și vor beneficia de sprijinul instituțiilor competente române și al unor organizații non-guvernamentale, care vor asigura asistența medicală și psihologică necesară pentru recuperarea acestora, în condiții de siguranță. 

Operațiunea a fost susținută financiar și operațional prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Comisiei Europene, în strânsă coordonare cu Organizația Mondială a Sănătății și cu autoritățile israeliene relevante.

MAE subliniază că România va continua să contribuie la efortul de atenuare a efectelor crizei umanitare asupra civililor palestinieni din Fâșia Gaza, acționând în strânsă coordonare cu partenerii săi internaționali.

Totodată, MAE urmărește cu îngrijorare evoluțiile situației de securitate regionale și reafirmă necesitatea identificării imediate a unor soluții care să conducă la reducerea tensiunilor, o încetare permanentă a focului, eliberarea tuturor ostaticilor, protejarea populației civile și reluarea ajutorului umanitar pentru civilii afectați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ciprian Ciucu – iubesc orașul, aerul curat, ordinea, și – în general – lucrurile bine puse la punct

Mi-au spus că urăsc mașinile. Nu mă încearcă diferite sentimente fată obiecte, dar sunt alte lucruri mai importante la...

Un sistem medical puternic începe cu pregătire relevantă

Un sistem medical puternic începe cu pregătire relevantă, iar rezidențiatul trebuie adaptat medicinei de astăzi. Tinerii medici au nevoie,...

Găzduirea, de către România, a Simpozionului anual al NATO pe teme hibride

România a găzduit, în perioada 15-16 octombrie 2026, o nouă ediție a Simpozionului anual al NATO pe teme hibride...

Misiunile desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 14 octombrie 2026, pompierii militari au gestionat peste 1.700 de solicitări primite din partea...
- Advertisement -spot_img

Premierul Ilie Bolojan, la Summitul Partidului Popular European de la Bruxelles: Bugetul european, securitatea regională și competitivitatea economică, priorități pentru România

Premierul Ilie Bolojan a participat joi, 15 octombrie 2026, la Summitul statutar al Partidului Popular European (PPE), desfășurat la...

Acciza la motorină se menține la nivelul redus de 25% și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026

Ministerul Finanțelor prelungește reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16–31 octombrie 2026, în urma...

Must read

Ciprian Ciucu – iubesc orașul, aerul curat, ordinea, și – în general – lucrurile bine puse la punct

Mi-au spus că urăsc mașinile. Nu mă încearcă diferite...

Un sistem medical puternic începe cu pregătire relevantă

Un sistem medical puternic începe cu pregătire relevantă, iar...

You might also likeRELATED
Recommended to you