ComunicatPeste 40 de persoane salvate de pompieri în acest...

Peste 40 de persoane salvate de pompieri în acest weekend

-

- Advertisment -

Acest sfârșit de săptămână a fost unul intens pentru pompierii militari, care au intervenit în peste 4.600 de situații de urgență.
Majoritatea intervențiilor a vizat acordarea asistenței medicale de urgență, astfel că echipajele SMURD au oferit ajutor pentru aproape 3.900 de persoane aflate în dificultate.
În acest interval de timp, 47 de persoane aflate în situații critice au fost salvate datorită răspunsului optim furnizat de către pompieri pe timpul misiunilor desfășurate.
Salvatorii au gestionat eficient și cele 23 de cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere.
În paralel, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor aproape 290 de incendii, reușind să limiteze extinderea flăcărilor și să prevină alte pericole.
De asemenea, echipajele operative au gestionat cele 500 de intervenții pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii periculoase, operațiuni de descarcerare, incidente CBRN și alte situații de urgență.
Vă reamintim faptul că în continuare sunt în vigoare avertizări meteorologice de COD GALBEN ce vizează ninsori temporar viscolite, strat de zăpadă și vreme rece, în mai multe zone din țară.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi, fiți prevăzători și respectați recomandările noastre!
Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you