EvenimentMesajul ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu cu ocazia Zilei...

Mesajul ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

-

- Advertisment -


Aniversăm astăzi, 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române de la 1859, onorând memoria și spiritul înaintașilor care au făcut posibilă întemeierea statului național român și recunoașterea internațională a acestuia, amintindu-ne de puterea unității și acțiunii solidare a națiunii române și reafirmând statutul nostru actual, ca stat modern, profund integrat în spațiul european și euro-atlantic, promotor al dreptului internațional, al ordinii internaționale bazate pe reguli și al valorilor democratice.

Ziua Unirii Principatelor Române reprezintă un moment reprezentativ de voință și solidaritate a românilor, definind în mod fundamental intrarea noastră în modernitatea politică europeană și orientarea spre valorile occidentale.

Atunci, ca și acum, într-un context global dificil, marcat de realitatea tragică a conflictelor, inclusiv în vecinătatea noastră apropiată, acțiunea diplomației române a fost esențial ancorată în promovarea intereselor naționale.

Înaintașii noștri, patrioți făuritori ai României moderne, s-au format, în marea lor majoritate, în școlile și universitățile Europei, la ale cărei valori umaniste și progresiste au fost pe deplin racordați. Aceștia au fost profund conștienți de faptul că doar în cadrul națiunilor libere ale Europei românii puteau atinge obiectivele unității, independenței și prosperității naționale.

Diplomația română s-a aflat atunci, la 1859, în fața primei mari oportunități de acțiune elaborată, fiind trimiși imediat reprezentanți diplomatici români, însărcinați cu misiunea recunoașterii Unirii la Constantinopol, Paris și în alte capitale europene importante. Dând dovadă de moderație, tact și înțelepciune, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, trimișii săi diplomatici și oamenii politici români, în ansamblul lor, au căutat să evite gesturile intempestive, reușind să obțină, până în toamna anului 1859, recunoașterea dublei alegeri, chiar dacă avea un caracter excepțional, fiind valabilă exclusiv pe durata domniei lui Cuza.

Aducem astăzi omagiul nostru acelor personalități precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Nicolae Kretzulescu, Vasile Boerescu, Ion Ghica și alții, care au contribuit decisiv la Unirea Principatelor Române și la recunoașterea internațională a acesteia, cu atât mai mult cu cât istoria instituției noastre este intrinsec legată de actul Unirii de la 1859, secția Afacerilor Străine fiind înființată în cadrul Secretariatului de Stat. Aceasta a reprezentat nucleul a ceea ce, începând din 1862, va deveni, sub denumirea inițială de„Departamentul Trebilor Străine și de Stat”, instituția Ministerului Afacerilor Externe.

Astfel, patriotismul, profesionalismul și dedicarea tuturor oamenilor politici, intelectualilor și diplomaților care au făcut posibil momentul istoric de la 24 ianuarie 1859 vor rămâne mereu repere în activitatea noastră și ne vor ghida în îndeplinirea misiunii și a obiectivelor specifice.

La mulți ani, România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Majorare importantă a bugetului pentru educație și cercetare în anul 2025

Parlamentul României a aprobat bugetul de stat pentru anul 2025, alocând resurselor financiare gestionate de Ministerul Educației și Cercetării o importantă creștere. Majorare relevantă Bugetul...

Navigare responsabilă pe internet. Cum putem preveni riscurile în mediul online

Astăzi, 7 februarie, la nivel internațional, este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra...

Premierul Marcel Ciolacu: Valorificăm fereastra de oportunitate pe care România o are atât pentru dinamica investițiilor, cât și pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR...

Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului României pentru acest an, a afirmat...

Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România, E.S....
- Advertisement -spot_img

FIDELIS debutează în anul 2025 cu dobânzi de până la 7,95%

De pe 7 pânã pe 14 februarie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie...

Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne – întrevedere cu E.S. domnul Massimo Baggi, ambasadorul Confederației Elvețiene la București.

În data de 04 februarie 2025, Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne a avut o întrevedere cu E.S. domnul...

Must read

Majorare importantă a bugetului pentru educație și cercetare în anul 2025

Parlamentul României a aprobat bugetul de stat pentru anul...

Navigare responsabilă pe internet. Cum putem preveni riscurile în mediul online

Astăzi, 7 februarie, la nivel internațional, este marcată Ziua...

You might also likeRELATED
Recommended to you