PoliticăPrecizare a ministrului Afacerilor Interne

Precizare a ministrului Afacerilor Interne

-

- Advertisment -

Ca ministru al Afacerilor Interne, am transmis un mesaj pentru respectarea legii și menținerea păcii sociale:

„Aș vrea să mă adresez cetățenilor români care împărtășesc, cumva, sau au împărtășit la vot opțiunea domnului Georgescu. Și aș vrea să le spun că nimic din tot ce se dezbate și la televiziunea dumneavoastră și în societate, în general, nu este împotriva lor. Este pentru ei, este pentru buna informare a publicului, este pentru adevăr, pentru egalitate de șanse într-o competiție electorală, este pentru sănătatea democrației românești. Eu mi-aș dori foarte mult ca toți acești cetățeni care și-au manifestat o nemulțumire, nefericire alții, în orice caz, o reacție critică la adresa modului în care au fost conduse unele aspecte ale treburilor publice din țara noastră trebuie înțeleși. Trebuie discutat cu dânșii și trebuie să le spunem acest lucru direct. Nu e nimic îndreptat împotriva lor. Nu este vorba de opțiunea lor. Nu este vorba de preferințele domniilor lor și nu este vorba de modul în care înțeleg dânșii să-și exercite în viitoarele alegeri dreptul la vot. Ci este vorba de a ne continua un drum câștigat cu greu, început prin jertfe în revoluție și construit treptat, cu foarte multe eforturi, cu multe sacrificii. Adică un drum către o societate deschisă, o societate în care să nu existe violență, o  societate în care să nu existe amenințări, o societate în care să respecți legea, să respecți ceea ce decid instituțiile, formate la rândul lor democratic. O societate în care să ne ascultăm unii pe alții și în care să ne servim cu adevărat interesele naționale, nu prin fraze patriotarde, ci prin fapte concrete.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you