Economie,,Avem nevoie de ajutor ca de aer”

,,Avem nevoie de ajutor ca de aer”

-

- Advertisment -

Marcel Boloș a avut ieri o întâlnire importantă cu reprezentanții industriei chimice, în contextul schemei de ajutor de stat pe care o pregătește pentru decarbonizarea proceselor industriale.

Este un pas firesc în efortul de a se asigura că măsurile pe care le adoptă sunt ancorate în realitățile economice și răspund nevoilor reale ale industriei României.

Această schemă este doar un element al unui proiect mai amplu pe care îl pregătește – programul România Produce, o inițiativă care va mobiliza 15 miliarde de lei pentru susținerea investițiilor strategice.

Fie că vorbim despre modernizarea industriei producătoare, sprijinirea micilor industriași, investiții în sectoarele siderurgic și chimic sau exploatarea și prelucrarea resurselor naturale, toate aceste componente vor face parte dintr-un program complex care să transforme economia românească.

Schema discutată ieri, pentru care au finalizat actul normativ și urmează să îl pună în consultare, aduce beneficii concrete și măsurabile.

În primul rând, susține proiectele care conduc la reducerea emisiilor directe de gaze cu efect de seră cu cel puțin 40% sau la scăderea consumului de energie cu cel puțin 20%, în funcție de tipul investiției. Se vorbește despre utilizarea tehnologiilor inovatoare, cum ar fi electrificarea proceselor de producție și trecerea la hidrogen regenerabil, soluții care vor face industria românească mai curată și mai competitivă.

Marcel Boloș va sprijini, de asemenea, întreprinderile care implementează măsuri de eficiență energetică prin reducerea consumului de gaze naturale, reutilizarea gazelor reziduale sau optimizarea consumului de energie electrică. Bugetul maxim alocat este de 5 miliarde de lei, ceea ce asigură finanțarea a aproximativ 30 de proiecte industriale majore.

Ce ne interesează este să propunem instrumente care să ofere industriei cadrul pentru a se adapta la tranziția verde, în timp ce încurajăm competitivitatea. Rămânem fermi în atingerea obiectivelor asumate – reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea eficienței energetice

Speră să pună în consultare cât mai curând întregul program „România Produce”, o inițiativă care să sprijine nu doar dezvoltarea economică, ci și transformarea României într-un exemplu de succes al unui model industrial sustenabil și competitiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

MF lansează a șasea ediție FIDELIS din 2025, cu dobânzi de până la 8,25%

Începând de astăzi, 4 iulie, până vineri, 11 iulie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani...

Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure cu mijloaceterestre continuă în Republica Franceză, sub coordonarea autorităților locale.

În cursul zilei de ieri, după ședința operativă derulată în cadrul unității de pompieri Perpignan NORD, autoritățile franceze au...

Întrevederea prim-ministrului Ilie Bolojan cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, în cadrul Consiliului Național...

Măsuri comune pentru fluidizarea traficului transfrontalier

În baza unui plan comun de cooperare, Poliția Română, prin Direcția Rutieră și Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, împreună...
- Advertisement -spot_img

Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, în cadrul misiunii de pre-poziționare din Franța

Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, desfășurată în Republica Franceză, a continuat ieri, 2 iulie, cu...

Evaluare Națională (EN VIII) 2025: Informare sintetică privind rezultatele înregistrate după prima afișare

Rezultatele înregistrate în sesiunea iunie 2025 a Evaluării Naționale (EN VIII) au fost publicate astăzi, 3 iulie, ora 12:00, pe ► site-ul dedicat, pe...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you