ComunicatDiscursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia inaugurării...

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia inaugurării noului sediu al I.S.U. Călărași

-

- Advertisment -

Cătălin Predoiu:

Bună dimineața tuturor! Domnule prefect al județului Călărași, domnule primar, domnilor secretari de stat în Ministerul Afacerilor Interne, secretar de stat Despescu, secretar de stat Arafat, domnilor inspectori generali ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, respectiv ai Jandarmeriei Române, stimați invitați, dragi pompieri, dragi călărășeni!

Sunt deosebit de onorat și de bucuros să particip astăzi la inaugurarea acestui important obiectiv de investiții, sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Călărași, respectiv al Detașamentului de Pompieri călărășeni. Sunt onorat și pentru faptul că n-am uitat, cândva am fost deputat de Călărași și Călărașiul a rămas aproape de inima mea.

Deși afară este frig, simt foarte multă căldură sufletească aici, mult interes și este și normal să fie așa, pentru că acest obiectiv este important pentru siguranța călărășenilor. 100.000 de cetățeni vor beneficia, sperăm cât mai rar, dar și la nivel de păstrare a siguranței și a prevenției de dotarea pe care au primit-o astăzi pompierii salvatori călărășeni.

Aș vrea să subliniez câteva lucruri. În primul rând, importanța muncii pe care o faceți, dragi pompieri. Nu este o simplă profesie, este o vocație, este o profesie care implică salvarea vieții concetățenilor dumneavoastră, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă și care implică risc pentru propria dumneavoastră viață. Nu am ezitat niciodată să îmi exprim respectul pentru ceea ce faceți dumneavoastră, o fac și astăzi, tot respectul meu și vorbesc și în nume personal, dar și în calitate oficială, de reprezentant al Guvernului și al Ministerului Afacerilor Interne. Să nu uitați niciodată, în fiecare clipă în care vă desfășurați activitatea, că o faceți într-un scop nobil, o faceți pentru aproapele dumneavoastră!

În al doilea rând, aș vrea să subliniez importanța activității de intervenție în situații de urgență, în contextul actual, contemporan. Și la noi în țară, recent, am avut provocări, inundațiile de la Galați sunt cele mai recente, dar vedeți că și în regiune, nu mai spun în lume, momentele de provocare, momentele de risc derivate din situații de urgență provocate de incendii, de cutremure, de inundații sunt din ce în ce mai numeroase. Și aceste provocări vor continua. De aceea trebuie să fim extrem de bine pregătiți. Și profesional și din punct de vedere al dotărilor logistice.

Noi avem în România, așa cum bine s-a spus, un sistem național integrat de intervenții în situații de urgență. Ce înseamnă integrat? Înseamnă că, pe lângă capacitatea de intervenție a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, noi aducem coordonat, armonizat, corelat, planificat, exersat și în pregătire, dar și în acțiune, contribuția și a medicilor SMURD și a asistenților medicali și a jandarmilor și a polițiștilor, a tuturor forțelor Ministerului Afacerilor Interne – cu centrul de comandă integrat, cu digitalizare, cu corelare, cu tot ce trebuie pentru ca cetățeanul român să fie bine asistat.

Sigur că întotdeauna e loc de mai bine și vreau să asigur cetățenii români, pe toți cei de față, călărășenii, pentru că azi suntem în Călărași, că vom continua aceste pregătiri.

Și uite așa trec la a treia idee pe care vreau să o subliniez. Ministerul Afacerilor Interne, în ultimii ani, a investit foarte mult, și Guvernul României la fel, în dotările logistice, în pregătirea profesională, în echipamente, dar iată că și în sedii. O facem cu banii noștri, banii cetățenilor români, dar și cu fonduri europene sau, în cazul de față, cu contribuții, colaborări de la Banca Mondială, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Aceste investiții însă trebuie să continue! Guvernele viitoare vor avea datoria să continue dotarea nu numai a celor care intervin în situații de urgență, dar a tuturor celor care intervin pentru apărarea ordinii și siguranței publice.

Parlamentul, de asemenea, va trebui să se preocupe de ameliorarea legilor, de îmbunătățirea statutului celor care intervin în situații de urgență și a celor care apără ordinea și siguranța publică. Este un domeniu care va fi din ce în ce mai important, crucial pentru siguranța cetățenilor, pentru buna desfășurare a vieții sociale, economice și siguranța națională.

Prin urmare, eu văd în această inaugurare doar un pas dintr-un parcurs mai lung pe care suntem datori să-l facem împreună, inclusiv cu legi mai bune și cu fonduri mai multe alocate pentru investiții, pentru dotări.

Am să închei subliniind ideea de colaborare, cheia oricărui succes, și în acțiune și în pregătire, dar, iată, și în dotarea logistică.

Mulțumesc celor din minister și din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care s-au ocupat de acest proiect! Mulțumesc Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, proiectantului, dezvoltatorului, constructorului, dirigintelui de șantier, tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment!

Vă urez să-l stăpâniți sănătoși, să aveți parte de misiuni ușoare, să vă fie casă bună și să vă întoarceți cu bine acasă din orice misiune. Mult succes tuturor! Doamne ajută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Aproximativ o tonă de articole pirotehnice, descoperite de polițiști

          Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au pus în executare, în cursul zilei de astăzi,...

Marcel Boloș declară că, s-au alocat 300 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru două direcții importante

Marcel Boloș declară că, în ședința de Guvern de ieri, s-au alocat 300 milioane de lei din Fondul de...

Titlurile de stat Tezaur vor continua și în luna cadourilor cu dobânzi de până la 7,60%

Românii pot investi, începând de luni, 9 decembrie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și...

Declarație, Marcel Ciolacu

Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că...
- Advertisement -spot_img

Gabriela Firea – La mulți ani, voluntarilor!

La mulți ani tuturor voluntarilor din asociații şi organizații umanitare! Astazi este ziua voastră! Ați ajutat sute, poate mii...

România rămâne ferm angajată în protejarea instituțiilor și proceselor sale democratice în fața interferențelor și manipulărilor străine fără precedent

Autoritățile române au luat decizia de a declasifica și de a face publice rapoarte care cuprind informații relevante privind...

Must read

Aproximativ o tonă de articole pirotehnice, descoperite de polițiști

          Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase...

You might also likeRELATED
Recommended to you