ComunicatComunicat de presă al ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu

Comunicat de presă al ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu

-

- Advertisment -


În urma solicitărilor transmise din partea mass-media privind „calendarul aderării” la Spațiul Schengen cu frontierele terestre, ministrul Afacerilor Interne comunică următoarele:

Discuțiile privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen cu miniștrii de Interne din statele membre UE, în primul rând cu colegii miniștri din Austria, Ungaria și Bulgaria au continuat permanent pe toată durata acestui an atât în formate oficiale, cât și în cadrul unor întâlniri informale, la Viena, Budapesta, Sofia și Bruxelles.

De asemenea, am ținut permanent legătura cu comisarul Ylva Johansson, cu alți oficiali europeni, dar și cu noul comisar Magnus Brunner, împreună cu care am avut o primă discuție la Viena încă din luna septembrie. Salut poziția domnului comisar Magnus Brunner exprimată recent la audierile din Parlamentul European, în cadrul cărora a exprimat sprijinul pentru aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putință.

Aceste demersuri au avut și au un caracter continuu din partea mea și a echipei mele, în acest sens, recent am avut o substanțială întâlnire de lucru cu noul ministru francez de Interne, Bruce Retailleau, la Paris, în urma căreia Franța a reiterat sprijinul pentru intrarea RO și BG în Spațiul Schengen, deplin, inclusiv cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putință.

Toate aceste discuții au decurs foarte bine și constructiv pentru procesul de aderare, dar și pentru consolidarea frontierelor și combaterea migrației ilegale.

Față de proiecțiile și comentariile din spațiul public, precum și față de întrebările din mass-media, precizez faptul că discuțiile și negocierile sunt încă în curs, sunt constructive și cu o bună perspectivă, fără a exista deocamdată o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne.

De asemenea, aș vrea să subliniez faptul că cel mai bun semnal public pe care îl putem da în contextul acestor negocieri este faptul că România va continua să acorde sprijin politic, legal, instituțional pentru protecția frontierelor și să dezvolte continuu capacitatea de combatere a migrației ilegale.

România va fi gata să ia toate măsurile pentru protecția frontierelor sale și după admiterea în Spațiul Schengen cu frontierele terestre și să aplice toate procedurile Schengen la frontierele sale, inclusiv instituirea de controale, atunci când se impun, precum și aplicarea unor politici foarte eficiente în materie de azil și returnări.

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, precizez că avem o foarte bună cooperare în combaterea migrației ilegale cu toți vecinii noștri, dar și cu Austria, avem o foarte bună cooperare la nivelul ministerelor pe toate domeniile de interes și o foarte bună comunicare cu miniștrii din Austria, Ungaria și Bulgaria, precum și cu ceilalți colegi din statele membre UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au înregistrat peste 1.700 situații de urgență, iar cele mai numeroase...

Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică

Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei un punct de vedere în cadrul dezbaterii...

Ministerul Finanțelor a avizat acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026: fonduri de 410 milioane lei

Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și...

Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a Ambasadorului agreat al Republicii Algeriene democratice și populare...

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, l-a primit miercuri, 15 aprilie 2026, pe...
- Advertisement -spot_img

Bărbat cercetat pentru trafic intern de droguri de mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea...

Victor Negrescu – viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034

Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat o serie de amendamente importante, pe care le-am depus împreună cu...

Must read

Misiunile pompierilor militari, desfășurate în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, la nivel național, s-au...

Propuneri pentru întărirea disciplinei în racordarea la rețeaua electrică

Cancelaria Prim-ministrului a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare...

You might also likeRELATED
Recommended to you