ComunicatMisiunile desfășurate de pompieri în minivacanța de Sfânta Maria

Misiunile desfășurate de pompieri în minivacanța de Sfânta Maria

-

- Advertisment -

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, aproape 5.000 de pompieri salvatori au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel național, și au gestionat peste 9.700 de situații de urgență. 

Astfel, în ultimele cinci zile, aproape 80% din numărul total de intervenții, ceea ce înseamnă peste 7.400 de situații, au constat în cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, colegii noștri au intervenit pentru stingerea a 1.101 incendii, în 42 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere și au desfășurat 1.076 de misiuni de protejare a comunităților. 

Ca urmare a solicitărilor primite, echipajele SMURD au acordat asistență medicală pentru 7.671 de persoane, iar alte 92 au fost salvate din incendii sau din situații critice. Totodată, elicopterele SMURD au desfășurat 81 de misiuni la nivel național, 72 de persoane aflate în dificultate fiind salvate. 

Numărul intervențiilor efectuate de inspectoratele pentru situații de urgență a crescut cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut, astfel că în intervalul 14-18 august 2024 s-au înregistrat 9.712 intervenții, comparativ cu 8.970 intervenții produse în același interval din anul 2023.  

Pe linie preventivă, premergător și pe timpul minivacanței, pompierii au derulat controale la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele la care s-a înregistrat un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu. De asemenea, s-au avut în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, precum și în târguri tematice, campinguri, tabere școlare sau alte spații cu caracter sezonier. 

În urma acțiunilor desfășurate în ultima săptămână, colegii noștri au efectuat 361 controale de prevenire la nivel național, iar pentru neregulile identificate în teren au fost aplicate 1.428 de sancțiuni contravenționale, dintre care 214 amenzi, în cuantum de peste 1,4 milioane lei. 

Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitațiilor și intensificărilor vântului, incendiile de vegetație înregistrate în ultima perioadă au afectat suprafețe mari de teren. Astfel, în ultimele cinci zile, pompierii au desfășurat peste 800 de intervenții pentru stingerea focarelor care au cuprins mai bine de 3.100 ha de teren. 

Cele mai provocatoare intervenții pentru stingerea incendiilor de vegetație au loc în zonele montane, unde accesul forțelor de intervenție se realizează cu dificultate. Din fericire, România beneficiază de resurse aeriene (elicoptere din dotarea Inspectoratului General de Aviație), care pot sprijini pompierii și pot arunca apă asupra focarelor, din aer. Astfel, în ultimele patru zile, două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitiv Bambi Bucket, au acționat pentru stingerea incendiilor de fond forestier, produse în județele Mehedinți, Prahova și Vâlcea, reușind să lanseze 265 de tone de apă asupra zonelor afectate de flăcări. 

Principala cauză a incendiilor de vegetație uscată este reprezentată de factorul uman, care folosește focul deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea vegetației. Această practică este periculoasă și, în condiții de vânt sau temperaturi ridicate, focul poate scăpa de sub control și se poate extinde foarte rapid. 

Pentru evitarea situațiilor deosebite, care vă pot pune în pericol viața sau bunurile, trebuie să țineți cont de faptul că arderea miriștilor sau vegetației este strict interzisă. Utilizarea focului sau prepararea hranei în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt puternic este, de asemenea, interzisă. 

Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate, dacă acționați la timp și știți cum să interveniți corect. Respectați măsurile de prevenire a incendiilor de vegetație uscată și rețineți faptul că fiecare dintre noi are un rol crucial în prevenirea unor astfel de evenimente. 

Accesați sursele oficiale de informare și parcurgeți măsurile și modul de comportare specifice tipurilor de risc. Descărcați, gratuit, din AppStore și Google Play, aplicația pentru mobil DSU și nu uitați că pe platforma națională de informare în situații de urgență – fiipregatit.ro – se pot regăsi ghiduri și campanii de pregătire pe diferite tipuri de risc. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Asistarea în vederea repatrierii a unui nou grup de 69 de cetățeni români și membri de familie aflați în situații vulnerabile din Republica Libaneză

În contextul escaladării conflictului din regiunea Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că luni, 7 octombrie 2024, cu sprijinul...

Comemorarea unui an de la atacurile teroriste ale Hamas împotriva Statului Israel

Comemorăm astăzi, 7 octombrie 2024, un an de la atacul terorist al Hamas împotriva Statului Israel, soldat cu mai mult...

Deschiderea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a celei de-a doua ediții a Programului de formare profesională în domeniul afacerilor europene în beneficiul funcționarilor...

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a deschis, la 7 octombrie 2024,cea de-a doua ediție a Programului de formare profesională în...

Acțiune cu forțe mărite, desfășurată de polițiști, în Toplița și localitățile învecinate

Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Toplița, împreună cu cei de la Biroul pentru Protecția Animalelor și cu sprijinul  jandarmilor...
- Advertisement -spot_img

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sistemul public de sănătate din județul Galați va fi modernizat

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sistemul public de sănătate din județul Galați va fi modernizat cu o...

O nouă ediție Tezaur începe pe 7 octombrie, cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Începând de luni, 7 octombrie, românii pot investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1,3 sau 5...

Must read

Comemorarea unui an de la atacurile teroriste ale Hamas împotriva Statului Israel

Comemorăm astăzi, 7 octombrie 2024, un an de la...

You might also likeRELATED
Recommended to you