ComunicatConsultări între reprezentanții Guvernului și mediul academic privind schimbările...

Consultări între reprezentanții Guvernului și mediul academic privind schimbările climatice și tranziția verde

-

- Advertisment -


Șeful Cancelariei Prim-ministrului, Alexandru – Mihai Ghigiu, a prezidat ieri, la Palatul Victoria, o rundă de consultări cu reprezentanți ai mediului academic din întreaga țară, în perspectiva dezvoltării unei viitoare colaborări cu instituțiile centrale în sfera schimbărilor climatice și a tranziției energetice.
Consultările au fost organizate sub egida Comitetului interministerial privind schimbările climatice, în parteneriat cu Departamentul Climă și Sustenabilitate din cadrul Administrației Prezidențiale, din partea căruia a participat consilierul de stat, Alexandra Bocșe.
”Ne-am propus ca prin acest demers să valorificăm competențele și capacitatea de care dispune mediul academic în problematicile schimbărilor climatice și să implicăm specialiști din universități pentru a contura împreună cu reprezentanții instituțiilor centrale cele mai bune programe și politici publice în domeniu. Guvernul susține, totodată, formarea generațiilor noi de specialiști, prin alinierea ofertelor curriculare la nevoile actuale ale pieței în privința specializărilor conexe zonei de tranziție către o economie verde si combaterea efectelor  schimbărilor climatice”, a declarat Șeful Cancelariei Prim-ministrului.
Schimbările climatice și tranziția verde se numără printre preocupările de ordin strategic ale Guvernului, inclusiv în domeniul educației. “Există deja programe implementate în acest sens, iar din 2025 ele vor beneficia și de sprijin financiar, prin colaborarea între Ministerul Educației, Ministerul Mediului și Administrația Fondului de Mediu”, a punctat, la rândul său, ministrul Educației, Ligia Deca. 
Prezent, de asemenea, la discuțiile cu mediul academic desfășurate la Palatul Victoria, secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Andrei Alexandru, a menționat că proiectele care includ și componente vizând combaterea efectelor schimbărilor climatice, tranziția verde și digitalizarea au cel mai mare potențial de a îndeplini criteriile de eligibilitate în cadrul programelor de finanțare. 
Alte aspecte evidențiate au fost necesitatea de a implica în elaborarea programelor și a politicilor publice de climă a cât mai multor experți români, care cunosc cel mai bine realitățile din România, schimbul de bune practici și dezvoltarea dialogului dintre instituțiile centrale, mediul academic și mediul privat, susținerea programelor de cercetare, precum și stimularea investițiilor în campusuri duale integrate, pentru a oferi astfel posibilitatea pregătirii studenților pe niveluri diferite de specializare adaptate la cerințele pieței în domeniu.
“Reprezentanții Guvernului și ai celorlalte instituții centrale cu atribuții vor continua acest dialog cu reprezentanții mediului academic, pe baza unei liste de propuneri referitoare la temele evocate în cursul discuției de astăzi”, au precizat consilierul de stat din cadrul Administrației Prezidențiale, Alexandra Bocșe, și consilierul de stat pentru tranziție energetică și schimbări climatice din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Alina Jalea.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you