Cu ocazia Zilei Independenței SUA, 4 iulie, transmit poporului şi naţiunii americane cele mai sincere urări de pace, prosperitate şi progres.
Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, document ratificat în ziua de 4 iulie 1776, stipula vizionar faptul că toți oamenii sunt creați egali; ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află Viața, Libertatea și căutarea Fericirii, continuând să fie un model şi sursă de inspiraţie pentru toate naţiunile care împărtăşesc aceste valori.
Ziua Naţională a SUA este şi un bun prilej de a evoca şi reafirma Parteneriatul Strategic aprofundat dintre ţările noastre, care garantează securitatea colectivă și sprijinul reciproc în cazul oricărei amenințări şi care, se impune dezvoltat în continuare, inclusiv în domeniul economic şi al investiţiilor.
Ca ministru al Afacerilor Interne am dezvoltat şi voi continua să dezvolt cooperarea între instituţiile de aplicare a legii din ţara noastră şi cele federale americane, cu scopul întăririi siguranţei publice, a combaterii criminalităţii transfrontaliere, a traficului de persoane şi de droguri în special, protecţiei şi recuperării victimelor traficului de persoane şi de droguri, protejării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Amintesc, în acest context, intensificarea eforturilor MAI de combatere a traficului de persoane în ultimul an, aspect menționat pozitiv inclusiv în Raportul anual al Departamentului de Stat al SUA.
Este un domeniu sensibil în care eforturile instituționale pentru combaterea traficului de persoane și îmbunătățirea protecției și asistenței oferite victimelor vor continua, în colaborare cu structurile de profil naționale și internaționale.
La fel de relevantă este colaborarea cu FBI, combaterea criminalității organizate transfrontaliere, a traficului de droguri și persoane, precum și a criminalității cibernetice. Este un parteneriat instituțional la care țin foarte mult, inclusiv din perspectiva nivelului de pregătire excelent al specialiștilor din instituția SUA, calitate a educației pe care o doresc transferată și instituțiilor naționale de formare a angajaților Ministerului Afacerilor Interne.
Am anunțat, deja, intenția unui parteneriat între Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și Academia FBI de la Quantico, proiect la care lucram concret şi efectiv, parteneriat a cărui materializare să nu fie doar schimbul de experiență, ci, pe termen lung, transfer de expertiză şi know how în pregătirea forţelor de aplicare a legii, care să conducă pe termen lung inclusiv la o schimbare de mentalitate a celor ce se pregătesc să intre în MAI, concomitent cu percepția publică asupra acestora.
România rămâne prieten și aliat al Statelor Unite, cu speranța și dorința de a continua și dezvolta, în diverse domenii, un parteneriat de succes!
La mulți ani Statelor Unite ale Americii!