ComunicatLegea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern 

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern 

-

- Advertisment -

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlamentul României în regim de urgență. 

Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, și în Planul Național de Redresare și Reziliență, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe țară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali. 

„Salariul minim brut pe țară garantat în plată va fi actualizat anual în funcție de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor și productivitatea muncii la nivel național. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câștigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele și patronatele”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale 

De asemenea, se prevede că Directiva (UE) 2022/2041 se va aplica tuturor categoriilor de salariați, indiferent dacă aceștia își desfășoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu. 

Proiectul de act normativ mai prevede adoptarea unui plan de acțiune pentru promovarea negocierilor colective, pentru creșterea accesului salariaților la drepturi salariale negociate colectiv și la o acoperire a protecției prin contracte colective de muncă sau acorduri colective de muncă. 

Se prevede, de asemenea, sancționarea nerespectării dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a garantat în plată salariul minim brut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you