JustițiePolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună...

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane (membrii de familie), cercetate pentru trafic de droguri de mare risc

-

- Advertisment -


Astfel, la data de 11 iunie a.c., acestea au fost prinse în flagrant delict, în comuna Podari, județul Dolj, în timp ce ar fi comercializat aproximativ 100 de grame de cocaină, pentru 8.000 de euro.

În urma cercetărilor efectuate, în sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și faptul că, în perioada aprilie – iunie 2024, ar fi deținut și comercializat, în mai multe rânduri, diferite cantități de cocaină (drog de mare risc), cu sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de lei.

În urma a 3 percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate o sumă de bani în lei, susceptibilă că ar fi provenit din vânzarea drogurilor, precum și alte mijloace de probă.

Astfel, în cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanelor în cauză, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

„Metoda Accidentul”- Percheziții într-un caz de înșelăciune

La data de 13 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin, sub coordonarea unui...

Poliția Română – acțiune împotriva traficului de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor...

Gabriela Firea – Investiții urgente în aparatura medicală necesară spitalelor

Investiții urgente în aparatura medicală necesară spitalelor, redeschiderea șantierelor pentru noi poduri și pasaje care să fluidizeze traficul, repunerea în funcțiune...

România implementează proiecte de apă și canalizare finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă

România implementează în acest moment proiecte pentru modernizarea a 8500 km de conducte de apă și 9500 km de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

Echipajele de salvatori au avut o zi solicitantă ieri, intervenind în peste 1.600 de situații de...

Noua Carte Electronică de Identitate devine disponibilă în România! ...

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, 13 martie 2025, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, trei Hotărâri de...

Must read

„Metoda Accidentul”- Percheziții într-un caz de înșelăciune

La data de 13 martie a.c., polițiștii Biroului de...

Poliția Română – acțiune împotriva traficului de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București –...

You might also likeRELATED
Recommended to you