EvenimentLa Cluj - exemplu de administrație liberală de succes

La Cluj – exemplu de administrație liberală de succes

-

- Advertisment -

Extinderea terminalului „Plecări” al Aeroportului „Avram Iancu” din Cluj-Napoca este un model de investiție liberală realizată prin colaborarea foarte bună între primar și președintele CJ, dar și între autoritățile locale cu cele centrale. Acest obiectiv major pe harta transportului aerian din România este dovada că administrațiile liberale obțin rezultate vizibile, cu impact major în economia locală și nu numai.

Nicolae Ciucă are toată aprecierea și considerația pentru implicarea pe care Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a avut-o în acest proiect. De asemenea, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca continuă să lucreze la obiectivul de a păstra această comunitate în topul orașelor dezvoltate ale Europei.

Mărirea capacității aeroportului va avea un efect multiplicat în economia locală și regională. La Cluj avem un exemplu de administrație liberală de succes: atât municipiul cât și județul au cele mai bune rate de absorbție a fondurilor europene și cele mai eficiente investiții cu finanțare de la bugetul de stat sau cel local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you