ComunicatMesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmis cu prilejul...

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmis cu prilejul Zilei Europei

-

- Advertisment -

În fiecare an, în luna mai, sărbătorim Europa. La 5 mai, Ziua Consiliului Europei, iar la 9 mai, Ziua Uniunii Europene, care mai este denumită şi Ziua Europei sau Ziua Schuman.

La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez de Externe la acea dată, a făcut o declaraţie (https://youtu.be/tHrMSGYPAFY ) care a rămas în Istorie şi a constituit primul semn al voinţei politice luminate de a construi un spaţiu politico-juridic al libertăţii, justiţiei şi păcii pe ruinele lăsate în urmă de cel de Al Doilea Război Mondial.

Printr-o fericită coincidenţă, 9 mai este legată și de Independența României, fiind ziua în care ministrul român de Externe şi de Justiţie, Mihail Kogălniceanu, a rostit celebrul discurs prin care, răspunzând unei interpelări parlamentare, a proclamat neatârnarea şi independența naţională.

Robert Schuman este considerat unul dintre părinţii Europei, după cum Mihail Kogălniceanu, unul dintre părinţii naţiunii. Ei nu au fost singuri în efortul şi munca lor, ci au lucrat împreună cu alţii, într-o echipă, au făcut fiecare parte din elite culturale şi politice care şi-au servit naţiunile şi popoarele, care au lucrat nu pentru fala şi binele lor, ci pentru pacea, prosperitatea şi binele semenilor.

Astăzi, sărbătorim Ziua Europei într-un context greu de imaginat în urmă cu doar câţiva ani, un context marcat de unele dosare europene restante, cum ar fi Schengen, de multiple provocări ale unității şi solidarității europene, cum ar fi migrația ilegală, traficul şi exploatarea de fiinţe umane, traficul de droguri, crima organizată şi altele, dar şi de provocări geopolitice cum ar fi continuarea procesului de extindere, în condiţiile unui război militar deschis aflat la graniţele UE.

Sărbătorim Ziua Europei cu exact o lună înainte de alegerile pentru Parlamentul European de la 9 iunie, care vor avea un rol crucial pentru viitorul Europei.

Sărbătorim Ziua Europei într-un context în care NATO, cealaltă organizație care a stat la baza păcii şi prosperității în Europa în ultimii 70 de ani, se pregătește de un Summit important şi trebuie să îşi aleagă viitorul secretar general, proces în care România a formulat o propunere de candidatură care să marcheze efortul, contribuția şi expertiza țărilor Est-Europene.

În fața acestor alegeri, sărbătorirea Zilei Europei este un bun prilej de a reflecta serios la cei 70 de ani de pace şi prosperitate, la valorile culturale, morale şi politice care au stat la baza unei perioade de liniște şi prosperitate fără precedent pentru popoarele şi statele europene. Dincolo de aceste valori, de libertate, justiţie și securitate, ceea ce a constituit una din cheile succesului european a fost meritocraţia şi competiţia corectă a valorilor, care a proiectat întotdeauna eficiența şi a creat cale liberă celor mai buni şi performanţi în toate domeniile. De la economie la educaţie, sport şi politică, în orice domeniu, cei buni au primit recunoaștere, tocmai pentru a-şi asuma, cel mai eficient, sarcina continuităţii pe calea progresului.

Autenticitatea valorilor, competiţia onestă şi performantă, integritatea au definit construcţia europeană şi i-au asigurat succesul. Leadershipul vizionar, curajos şi generos a fost, de asemenea, una dintre cheile succesului european.

Indiferent cât de grele sunt astăzi provocările, cât de serios este testată solidaritatea europeană, valorile care au stat la baza succesului european, la baza păcii şi prosperităţii fără precedent a popoarelor şi statelor europene nu trebuie abandonate, ci dimpotrivă, aparate şi dezvoltate în contextul prezent.

Apărarea şi dezvoltarea valorilor europene şi atlanticiste este cel mai bun fel de a sărbători Ziua Europei şi o datorie de bun-simţ pentru orice european care îşi asumă un rol politic.

Iluzia abandonului acestor valori democratice şi înlocuirea lor cu cele autoritariste, ar fi o capcană pe care Europa a mai plătit-o scump în trecut.

Fie ca Ziua Europei să fie un prilej în care forțele rațiunii, forțele pro-europene să îşi înnoiască efortul de a găsi soluțiile pentru prezervarea unui viitor paşnic şi prosper, în condiții de solidaritate şi unitate europeană!

La mulți ani, Uniunea Europeană!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Gabriela Firea – La mulți ani, voluntarilor!

La mulți ani tuturor voluntarilor din asociații şi organizații umanitare! Astazi este ziua voastră! Ați ajutat sute, poate mii...

România rămâne ferm angajată în protejarea instituțiilor și proceselor sale democratice în fața interferențelor și manipulărilor străine fără precedent

Autoritățile române au luat decizia de a declasifica și de a face publice rapoarte care cuprind informații relevante privind...

România sprijină alte state membre UE în operaţiunile de evacuare medicală din Fâşia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe, în strânsă colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituții...

Participarea ministrului român al afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea informală, în format restrâns, care a precedat Consiliului Ministerial al OSCE din Malta (4 decembrie 2024)

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat, la 4 decembrie 2024, la întâlnirea informală, în format restrâns, care a...
- Advertisement -spot_img

Alina Gorghiu – Declarație

Zilele acestea, mesajul pro-european și reformator al Partidului Naţional Liberal este mai necesar decât oricând. Susținem de aproape 150 de...

Guvernul adoptă o serie de modificări pentru flexibilizarea utilizării sistemelor de digitalizare a administrației fiscale și pentru combaterea evaziunii fiscale

Executivul a aprobat, în ședința de astãzi, o serie de modificări fiscale propuse de Ministerul Finanțelor, care vizează utilizarea...

Must read

Gabriela Firea – La mulți ani, voluntarilor!

La mulți ani tuturor voluntarilor din asociații şi organizații...

You might also likeRELATED
Recommended to you