ȘtiriDOUĂ PERSOANE ARESTATE PREVENTIV PENTRU TRAFIC INTERNAȚIONAL DE DROGURI

DOUĂ PERSOANE ARESTATE PREVENTIV PENTRU TRAFIC INTERNAȚIONAL DE DROGURI

-

- Advertisment -

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, au prins în flagrant delict două persoane care au introdus în țară o cantitate de droguri de mare risc din Ungaria.

Astfel, la data de 4 septembrie a.c., în urma unei activități informativ-operative complexe derulată de către polițiștii din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Covasna, care a durat aproximativ două săptămâni, persoanele bănuite, un bărbat de 46 de ani cetățean maghiar și o femeie de 42 de ani cetățean român, au fost depistate în flagrant delict în timp ce transportau droguri de mare risc, respectiv peste 100 grame de cocaină și peste 300 de grame de amfetamină, cu o autoutilitară, în județul Covasna. 

Polițiști au descoperit drogurile, ascunse, într-o cafetieră și un aspirator, în interiorul autovehiculului.

Față de cele două persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore iar, ulterior, acestea au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Covasna sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, infracțiuni prevăzute de Legea 143/2000.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Covasna Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale Covasna. 

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you