ȘtiriARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC

-

- Advertisment -

La data de 2 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au prins în flagrant delict, în Municipiul București, un bărbat, de 30 de ani, imediat după ce acesta ar fi pus în vânzare 15 grame de cocaină.

Ulterior, polițiștii au efectuat 2 percheziții domiciliare, în București și Caracal, județul Olt.

Astfel, au fost descoperite și ridicate 2 telefoane mobile, 2 cartele sim, precum și aproximativ 200 de grame de substanță pulverulentă.

În urma percheziţiilor, o tânără de 27 de ani şi un bărbat de 30 de ani, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, în vederea audierii şi continuării cercetărilor în cauză.

Faţă de cei în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore.

La data de 3 septembrie, cei doi au fost prezentați Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activitate au participat şi jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you