ȘtiriAu fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 1,5...

Au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 1,5 kg de cannabis, precum și alte tipuri de droguri (ketamină, cocaină, MDMA și substanțe cu efect psihoactiv).

-

- Advertisment -

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Brașov, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc. 

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în perioada februarie – aprilie 2022, mai mulți tineri ar fi comercializat droguri de risc și de mare risc unor persoane din municipiul Brașov. 

La data de 28 aprilie 2022, în urma activităților investigativ-operative desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov, au fost identificați doi tineri, în vârstă de 18 și 20 ani, în interiorul unei gări, iar în urma efectuării controlului corporal al acestora, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 100 de grame de cannabis și 51 de comprimate cu substanțe psihoactive, precum și 2.650 de lei. 

Ulterior, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiile Brașov și Săcele, la domiciliile persoanelor bănuite de săvârșirea faptelor, atât a celor două persoane anterior menționate, cât și a altor patru persoane. 

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 1,5 kg de cannabis, precum și alte tipuri de droguri (ketamină, cocaină, MDMA și substanțe cu efect psihoactiv).

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au fost conduse, în vederea audierii, 6 persoane, cu vârste cuprinse între 18 ani și 23 ani, față de acestea fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore. 

Cele 6 persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Ulterior, față de 4 dintre acestea a fost luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar pentru 2 dintre acestea a fost dispusă măsura controlului judiciar. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. 

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 

Totodată, cu privire la substanțele psihoactive identificate în posesia persoanelor în cauză, începând cu data de 15 aprilie 2022, în urma modificărilor legislative, incidente acestui domeniu, acestea au fost introduse în categoria drogurilor de mare risc. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru asigurarea intervenției imediate la cele aproximativ...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ...

Premierul Ilie Bolojan l-a primit, la Palatul Victoria, pe noul ambasador al Republicii Coreea în România, E.S. Hur Seung-chul

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Coreea la București,...

Bun venit acasă, dragi colegi!

După săptămâni departe de casă, astăzi, 17 septembrie, ultimul schimb de pompieri români pre-poziționați în Republica Elenă a revenit...
- Advertisement -spot_img

Premieră la Băile Govora: primul pacient consultat prin telemedicină cu ajutorul aplicației Balneo GO

Medicina de recuperare intră într-o nouă eră. Moment istoric în cadrul Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină...

MAE salută aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe al României salută aniversarea, la 16 septembrie 2026, a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere,...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o...

You might also likeRELATED
Recommended to you