ȘtiriSesiuni de informare antidrog, adresate studenților Academiei Tehnice Militare

Sesiuni de informare antidrog, adresate studenților Academiei Tehnice Militare

-

- Advertisment -

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor, a organizat două sesiuni de informare în domeniul drogurilor, ce au avut ca grup țintă cadrele didactice și studenții Universității Tehnice Militare (ATM) „Ferdinand I”. 

La aceste activităţi, la care au participat aproximativ 200 de beneficiari, au fost abordate tematici ce au vizat principalele categorii de substanţe interzise şi efectele acestora, noţiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, cadrul legal privind problematica drogurilor, sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor etc.

Cele două acţiuni s-au încadrat în Planul de masuri aferent Programului de formare şi documentare 2022-2023 și reprezintă un alt pas în efortul ANA de a informa, educa şi conştientiza mediul academic și universitar cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra individului. 

Activitățile de informare au punctat începutul unui proces mai lung de colaborare cu ATM „Ferdinand I”, dar şi cu alte universităţi, fiind deja semnate protocoale de colaborare ce stipulează continuarea acestor demersuri și în anii următori.

Agenţia Naţională Antidrog este deschisă spre colaborare interinstituţională, în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin consolidarea relațiilor cu instituţiile partenere și societatea civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you