ȘtiriSTUDENŢII UNIVERSITĂŢII POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI, PREVENIŢI ÎN LEGĂTURĂ CU...

STUDENŢII UNIVERSITĂŢII POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI, PREVENIŢI ÎN LEGĂTURĂ CU RISCURILE CONSUMULUI DE CANABIS

-

- Advertisment -

Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au participat la o întâlnire interactivă cu un grup format din 100 de studenți din cadrul Universității Politehnica din București, care a avut drept scop conștientizarea riscurilor la care se expun tinerii care consumă canabis, riscuri prezentate atât din perspectivă psihologică, socială şi medicală, cât și juridică.

Evenimentul a fost asociat proiectului „Acționăm Just”, realizat de Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu „Asociația Voci pentru Democrație și Justiție” (VeDem Just), la invitația Ligii Studenților din cadrul Politehnicii București și a Secției 20 – Biroul Poliție Regie.

Expunerile au fost susţinute de către specialiști ai Agenției Naționale Antidrog, precum și de domnul avocat Mircea David, din partea VeDem Just.

***

„Acționăm Just” este un proiect pilot implementat începând din acest an şcolar, care constă în realizarea de activități de promovare a educaţiei juridice în rândul tinerilor, prin facilitarea accesului la cunoştinţe elementare din domeniul juridic, în special la cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri. 

Prin iniţierea acestui nou proiect, specialiştii ANA, împreună cu reprezentanţii VeDem Just, îşi propun prevenirea, întârzierea debutului sau încetarea consumului de droguri și/sau reducerea consecințelor negative asociate consumului de droguri, precum și reducerea infracționalității în rândul tinerilor, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic, în special la cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri, la nivel naţional.

De asemenea, un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de educare, conștientizare și responsabilizare a cadrelor didactice, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic, în special la cele ce țin de domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Peste 2.300 de intervenții, în sprijinul cetățenilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.300 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste...

Sinteza rezultatelor înregistrate la simularea examenului național de bacalaureat 2025

Având în vedere desfășurarea probelor scrise ale examenului de bacalaureat din sesiunea iunie 2025, în perioada 10 - 16...

Noi investiții în sportul românesc. Încep lucrările la noile stadioane Dinamo și Corvinul Hunedoara

Guvernul accelerează modernizarea infrastructurii sportive prin două investiții majore, în valoare de peste 1,168 miliarde lei: Arena Multifuncțională C.S....

Bogdan DESPESCU a primit la sediul MAI o delegație turcă

În data de 16 aprilie 2025, secretarul de stat, chestor general de poliție Bogdan DESPESCU, a primit la sediul...
- Advertisement -spot_img

Poliția Română – Acțiune împotriva traficului de droguri,Traficului de minori și proxenetismului

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea...

Peste 1.550 de misiuni desfășurate de pompieri în doar 24 de ore, la nivel național

În prima zi a acestei săptămâni, regiunea București – Ilfov, alături de județele Iași, Cluj, Suceava, Mureș, Constanța și...

Must read

Peste 2.300 de intervenții, în sprijinul cetățenilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la...

Sinteza rezultatelor înregistrate la simularea examenului național de bacalaureat 2025

Având în vedere desfășurarea probelor scrise ale examenului de...

You might also likeRELATED
Recommended to you