ȘtiriProcurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița au efectuat un număr de 33 de percheziții domiciliare

-

- Advertisment -

La data de 10.03.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița au efectuat un număr de 33 de percheziții domiciliare, pe raza județului Dâmbovița, iar, în cadrul unor ordine europene de anchetă, alte 9 percheziții, pe teritoriul unor state vest-europene (Germania și Marea Britanie), la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna ianuarie 2014, pe raza județului Dâmbovița a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat până în anul 2022, în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj în România și Germania, obținând în acest mod important foloase patrimoniale.
Începând cu luna ianuarie 2014, membrii grupului au beneficiat de sumele de bani obținute prin practicarea prostituției în Germania, Marea Britanie și Olanda, de către persoanele racolate în acest scop, sume care au fost ulterior trimise în țară, prin societățile de transfer monetar ori prin intermediul unor alte persoane, celor care se aflau în România.


În plus, în sarcina liderului grupului infracțional organizat s-a reținut că, beneficiind de ajutorul unor coinculpați, începând cu luna ianuarie 2014 și până în luna februarie 2022, a acordat împrumuturi în bani, solicitând și încasând dobândă (de până la 30%), mai multor persoane din zona orașului Titu, județul Dâmbovița, efectuând această activitate ca o îndeletnicire. Aceeași persoană, prin amenințări cu acte de violență, a constrâns o persoană vătămată în luna aprilie 2016, să-i remită o sumă de bani drept camătă (dobândă), obținând în acest mod un folos patrimonial (bani), în mod injust, pentru sine.
Din activitățile de urmărire penale efectuate până în prezent, a rezultat că au fost recrutate peste 40 persoane în scopul practicării prostituției în beneficiul grupului infracțional organizat, cercetările vizând 45 de persoane despre care există bănuiala că au fost implicate în activitatea infracțională.


În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării 13 autoturisme, 32 telefoane mobile, 6 laptopuri, o pușcă cu aer comprimat, un pistol cu gaze, 2 arme airsoft, o sabie ninja, un cuțit de vânătoare, bijuterii din aur și ceasuri de lux, diverse înscrisuri, precum și sumele de 128.300 lei, 26.500 euro și 2.300 lire sterline.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 22 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale. De asemenea, alte 4 persoane vor fi conduse la audieri în Germania (2) și Marea Britanie (2).
Acțiunea a beneficiat de sprijinul autorităților judiciare din Germania și Marea Britanie.
Eurojust a furnizat sprijin în vederea transmiterii și executării instrumentelor de cooperare judiciară internațională și a organizat două întâlniri de coordonare.
La acțiunile de pe teritoriul statelor vest-europene a participat un ofițer din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița și un reprezentant al Europol.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul S.C.C.O. Dâmbovița, B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O. Pitești, S.C.C.O. Buzău, I.P.J. Dâmbovița, S.A.S. Dâmbovița, I.J.J. Dâmbovița și G.J.M. Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Poliția Română – acțiune contra criminalității organizate și trafic de migranți

Astăzi, 18 martie, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și structurile subordonate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura...

Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale și organizații internaționale Traian Hristea la reuniunea Comitetului consultativ privind situația din Haiti

Secretarul de stat în MAE pentru afaceri globale și organizații internaționale Traian Hristea a participat luni, 17 martie 2025,...

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Clara Staicu la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

Secretarul de stat pentru afaceri europene Clara Staicu va participa marți, 18 martie 2025, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale...

Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul va menține un dialog deschis cu sindicatele și patronatele pentru decizii economice eficiente

Guvernul va continua să mențină un dialog deschis cu sindicatele și patronatele în ceea ce privește deciziile economice și...
- Advertisement -spot_img

Poliția Română acționează împotriva traficului intern și internațional de droguri

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Marcel Ciolacu, vizită la Spitalul Județean de Urgență Alexandria

Marcel Ciolacu a vizitat astăzi noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alexandria, un proiect construit de la zero,...

Must read

You might also likeRELATED
Recommended to you