ȘtiriACȚIUNE ÎN COVASNA, PENTRU COMBATEREA ILEGALITĂȚILOR LA REGIMUL SILVIC

ACȚIUNE ÎN COVASNA, PENTRU COMBATEREA ILEGALITĂȚILOR LA REGIMUL SILVIC

-

- Advertisment -

În perioada 28 februarie – 4 martie a.c., polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Covasna, Brașov, Buzău, Bacău, Argeș și Vrancea și specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – gărzile forestiere Timișoara, Ploiești, Oradea,  Râmnicu Vâlcea și Suceava au desfășurat o acțiune de control și de verificare, în județul Covasna, în domeniul silvic.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național, precum și verificarea respectării dispozițiilor legale de către agenții economici pe linie de achiziție, depozitare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos.

Astfel, au fost verificați 9 agenți economici și un ocol silvic privat.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 176.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legislației în domeniul silvic.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 1.197,22 metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 640.265 de lei.

Totodată, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat și tentativă la tăiere fără drept de arbori.

Polițiștii vor continua activitățile în vederea protejării fondului forestier prin prevenirea și combaterea faptelor de natură penală, precum și depistarea și sancționarea faptelor de natură contravențională prevăzute de legislația, în domeniul silvic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Activitatea salvatorilor din cursul zilei de ieri

Începutul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii militari! În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat peste...

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se...

Convorbirea ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu omologul din R.I. Pakistan

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a avut luni, 15 iunie 2026, o convorbire telefonică cu viceprim ministrul și ministrul...

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 de euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat...
- Advertisement -spot_img

Gabriela Firea – La mulți ani, Erasmus+!

Pe 15 iunie marcăm aniversarea celui mai iubit și concret program european. Numai anul trecut, peste 61.000 de tineri...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Ieri a fost Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Există gesturi care nu pot fi măsurate în bani sau în...

Must read

Activitatea salvatorilor din cursul zilei de ieri

Începutul de săptămână a fost unul intens pentru pompierii...

You might also likeRELATED
Recommended to you