EditorialPNL+PSD, o poveste de dragoste toxică

PNL+PSD, o poveste de dragoste toxică

-

- Advertisment -

Cine ar fi crezut în urmă cu șase luni că in decursul a doar o lună de zile de la schimbarea conducerii în PNL, rezultat al alegerilor interne și cu o mare influență externă de la Cotroceni, în viața politică românească va fi haos total!? Micile șicane între partenerii de la guvernare nu dădeau nimic de înțeles, dar nici semnalele venite dinspre celălalt Mare Alb al peisajului mioritic, președintele călător.
Și totuși s-a întâmplat. În doar câteva zile Alianța Dreptei Unite era făcută țăndări prin decizii și ieșiri publice pripite ale celor mai influenți actorii ai acesteia. Motivul părea a fi PNDL3, programul de investiții controlat de guvern și nășit cu succes de celălalt mare actor al politicii românești, PSD. Uitându-ne totusi la ce se întâmplă acum nu putem spune că acesta a fost motivul real, din moment ce criticii cei mai ardenți ai programului, USR-PLUS, s-ar întoarce fericiți în guvern cu tot cu PNDL3 pus în funcțiune, Dar aceasta este o altă discuție.
Ce încercăm să realizăm este unde va duce alianța care se prefigurează, aceea dintre PNL și PSD, acel PSD hulit cu orice ocazie de către președintele Iohannis, PSD-ul vinovat de toate relele și cu care USR-PLUS-ul s-a aliat ca să-și dea jos propriul guvern, deși susținătorii îl acuză de „genocid” în fiecare 10 August, acel PSD cu care PNL-iștii au jurat că vor fi dușmanii lor de moarte. Cel mai probabil această alință va duce la un guvern, un guvern din care PSD va încerca să stoarcă toate resursele în detrimentul aliatului încă în stare de amețeală după criza politică pe care a gestionat-o penibil. Ce era clar de la început entru unii s-a și întâmplat, pentru PSD situația este câștigătoare orice s-ar întâpla… asta până ce eventuala guvernare și năravul va începe să-i distrugă „imaginea”.
Actualii critici ai PNL-ului și ai lui Iohannis sunt în cea mai mare parte foștii aliați și susținători din USR-PLUS dar și o parte din fosta conducere a partidului, echipa Ludovic Orban. Să nu uităm că lui Orban i s-a reproșat în alegerile interne că a adus oameni din PSD ca să aducă PNL-ul la guvernare, iar acum, aceeiași critici, încearcă să facă o alință cu PSD-ul pentru formarea guvernului. Klaus Iohannis care a fost principalul promotor al alianței PNL – USR-PLUS și care a sprijinit public cele mai aiuritoare propuneri ale USR-ului este acum persona non grata pentru aceștia, și se pare că tot el este promotorul noii alianțe care se prefigurează, PNL-PSD.
Guvernarea PNL-PSD poate aduce stabilitate, este un fapt de necontestat, însă poate aduce probleme economiei României, și așa șubrezită de pandemie dar și de soluțiile inexistente ale fostului ministru de finanțe și mai târziu prim-ministru Florin Cîțu, care a trecut țara și aparatul statal prin criza ultimilor doi ani prin împrumuturi masive. Pentru că PSD-ul are o anumită larghețe în felul în care cheltuie banul public, ban public care acum este clar că nu există.
Dar să privim situația strict din prismă politică. Ce poate aduce bun celor două partide care își negociază logodna în aceste momente? PNL-ului îi aduce participarea la guvernare și accesul la banii care ar fi fost cauza crizei politice, PNDL3, aceiași bani la care râvnește și PSD-ul. Dar cei care cred că aici este o posibilă zonă de conflict se înșală. Cele două partide se vor înțelege de minune, nu va exista nici un conflict. Pericolul pentru ei vine din situația creată și cum va fi vazută de alegători și folosită de adversarii politici. PNL-ul a scăzut clar în ochii alegătorilor, și nu vorbim de alegătorii USR-PLUS, aceeia nu ar fi votat niciodată PNL, e vorba de proprii alegători și de indeciși. Să nu uităm, indecișii sunt 50% din populația cu drept de vot, oameni care nu votează pentru că „nu au cu cine”, iar PNL s-a asigurat că în mod clar nu vor vota cu ei. Pe langă pierderea susținătorilor avem și conflictul intern care poate duce la ruperea partidului. Să nu uităm de soarta PNȚCD. Pentru că nu avem doar echipa Orban care amenință să rupă partidul dar și susținătorii echipei Cîțu, care în cel mai bun caz vor prinde mai puține avantaje decât aveau în primul guvern Cîțu, iar în cel mai rău caz vor fi victime sigure ale anticipatelor. Conbinația „Guvernul meu” Iohannis și ambiția lui Cîțu poate vătăma iremediabil PNL-ul, și este posibil ca nici un nou partid PNL sub aripa lui Orban să aibă șanse de reușite. Votanții PNL nu vor trece cu vederea un nou USL, indiferent ce le suflă în ureche consilierii și strategii de geniu care au creat situația actuală. Și îi mai avem și pe PSD-iștii aduși de Orban. Vor rămâne în partid sau se vor întoarce la matcă!? PNL-ul nu are cum să iasă bine din această situație.
Soluția anticipatelor era cea mai bună soluție pentru PSD. Unii analiști spun că PSD trage de timp și dă speranțe false PNL-ului, până ajunge pe marginea prăpastiei și îi face un vânt. Dar dispariția PNL nu este întru totul de bun augur pentru PSD, PNL arătând de-a lungul timpului că poate face compromisuri generoase, lucru pe care nu îl putem spune despre USR-PLUS, care ar rămâne singurul partid care se clamează de dreapta dar cu apucături de stânga. De aici vine probabil și atracția către guvernare în acest moment, banii și un partener care știe când să închidă ochii, ca pe vremea USL. Dar pericolul tocmai de aici vine. Un guvern PNL-PSD ar mai avea doar trei ani la dispoziție, și sunt trei ani grei. Pandemie, economie la pământ, împrumuturi uriașe care trebuie plătite și care vor aduce alte împrumuturi uriașe cu dobânzi pe măsură/ Trei ani în aceste condiții, când banii guvernării se împart cu celălalt muribund politic, cu un AUR agresiv și care rupe în fiecare zi alegători din toate părțile, un APP cu un Dragnea care începe să-și arate colții și să le amintească „vremurile bune” primarilor PSD!? Nu este o poziție în care vrei să te pui. Pentru ei ce-a mai bună soluție era să stea pe bară și să lase PNL-ul și USR-PLUS-ul să-și scoată ochii până trece criza politică și economică.
Dacă vrei răul celor două partide, PNL și PSD, în acest moment, asigură-te că vor face un guvern pentru următorii trei ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Majorare importantă a bugetului pentru educație și cercetare în anul 2025

Parlamentul României a aprobat bugetul de stat pentru anul 2025, alocând resurselor financiare gestionate de Ministerul Educației și Cercetării o importantă creștere. Majorare relevantă Bugetul...

Navigare responsabilă pe internet. Cum putem preveni riscurile în mediul online

Astăzi, 7 februarie, la nivel internațional, este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra...

Premierul Marcel Ciolacu: Valorificăm fereastra de oportunitate pe care România o are atât pentru dinamica investițiilor, cât și pentru implementarea reformelor asumate prin PNRR...

Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului României pentru acest an, a afirmat...

Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite în România, E.S....
- Advertisement -spot_img

FIDELIS debutează în anul 2025 cu dobânzi de până la 7,95%

De pe 7 pânã pe 14 februarie, persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie...

Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne – întrevedere cu E.S. domnul Massimo Baggi, ambasadorul Confederației Elvețiene la București.

În data de 04 februarie 2025, Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne a avut o întrevedere cu E.S. domnul...

Must read

Majorare importantă a bugetului pentru educație și cercetare în anul 2025

Parlamentul României a aprobat bugetul de stat pentru anul...

Navigare responsabilă pe internet. Cum putem preveni riscurile în mediul online

Astăzi, 7 februarie, la nivel internațional, este marcată Ziua...

You might also likeRELATED
Recommended to you