EconomieSorin Grindeanu - Ignorarea constantă a partenerilor sociali trebuie...

Sorin Grindeanu – Ignorarea constantă a partenerilor sociali trebuie să înceteze!

-

- Advertisment -

Principala nemulțumire a sindicatelor, exprimată în întâlnirea pe care am avut-o astăzi la Parlament, este lipsa dialogului real cu premierul Bolojan.

Liderii principalelor confederații sindicale mi-au transmis acest lucru în termenii cei mai clari: toate discuțiile avute la nivelul guvernului au fost pur formale, iar premierul nu a ținut cont de niciuna dintre propunerile acestora.

Prin urmare, am decis împreună o formă periodică de consultare cu sindicatele, iar cerințele lor să fie susținute și transmise la nivelul Coaliției de către Partidul Social Democrat.

Ignorarea constantă a partenerilor sociali trebuie să înceteze! De prea multe ori până acum numeroase decizii au fost luate arbitrar și inflexibil, provocând suferințe sociale și economice majore: recesiune tehnică, scăderea producției industriale și a consumului, scăderea accelerată a puterii de cumpărare sau deprofesionalizarea masivă a sectorului bugetar în domenii critice precum sănătatea, educația și absorbția fondurilor europene.

Voi continua în perioada următoare să mă întâlnesc și cu reprezentanții patronatelor din România, pentru a discuta despre problemele specifice din mediul privat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you