SocialO nouă zi cu peste 1.700 de misiuni gestionate...

O nouă zi cu peste 1.700 de misiuni gestionate de pompierii militari

-

- Advertisment -

Dinamica misiunilor operative rămâne una crescută. Peste 70 de misiuni, gestionate, la nivel național, în fiercare oră. Astfel, colegii noștri au gestionat 1.725 de solicitări primite din partea populației, în doar 24 de ore.
În acest interval de timp, cele mai multe cazuri au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical peste 1.400 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, colegii noștri au acționat în 253 de misiuni pentru protecția comunităților, printre care se numără și intervenții pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, iar pe timpul intervențiilor desfășurate 34 persoane au fost salvate.
Pe lângă aceste misiuni, echipajele de stingere au intervenit pentru lichidarea celor 85 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării.
O parte semnificativă a acestor incendii s-a produs la locuințe, pe fondul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire sau a improvizațiilor la instalațiile electrice. În acest context, readucem în atenția cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a
incendiilor, mai ales în această perioadă, când temperaturile scăzute determină folosirea frecventă a mijloacelor de încălzire.
Pentru siguranța locuinței și a celor dragi, este recomandat ca sobele și coșurile de fum să fie verificate și curățate periodic, mijloacele de încălzire defecte să nu fie utilizate și să se evite supraalimentarea rețelei electrice. De asemenea, este important să nu se facă improvizații la instalațiile electrice, iar sursele de foc deschis să fie utilizate cu atenție sporită.
Pentru a fi mereu pregătiți în fața unor situații de urgență, vă încurajăm să accesați platforma fiipregătit.ro, unde găsiți ghiduri detaliate și recomandări utile pentru siguranța dumneavoastă și a celor dragi. De asemenea, aplicația pentru mobil DSU, disponibilă gratuit pentru toate
tipurile de smartphone, oferă alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și informații esențiale despre modul corect de acțiune în diverse situații de risc.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you