ComunicatÎntrevederea ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu secretarul de...

Întrevederea ministrului afacerilor externe Oana Țoiu cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio

-

- Advertisment -


Ministrul român al afacerilor externe Oana Țoiu a avut consultări politico-diplomatice cu omologul american, Marco Rubio, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, în perioada 8-9 octombrie 2025.

Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii productiv pe tema consolidării Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, precum și pentru identificarea oportunităților de extindere a parteneriatului.

Acesta este prima întâlnire bilaterală a celor doi oficiali și a avut loc la invitația secretarului de stat Marco Rubio, ulterior formatelor de discuții comune din cadrul săptămânii la nivel înalt ONU, precum întâlnirea de lucru a miniștrilor de externe în format  transatlantic.

Ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică și aportul bunei colaborări România – SUA la securitatea Flancului Estic.

În context, a evidențiat rolul crucial al prezenței militare americane pe teritoriul României, exemplificată prin importanța strategică a Bazei de la Mihail Kogălniceanu, un pilon esențial pentru postura de descurajare și apărare a Flancului Estic.

Dialogul a vizat, de asemenea, consolidarea cooperării economice și a investițiilor comune în sectoare cheie, precum și rolul consolidat al companiilor românești prezente și în SUA.

O atenție deosebită a fost acordată proiectelor din domeniul energiei, inițiative fundamentale pentru securitatea energetică a României și a regiunii. Totodată, a fost subliniată importanța dezvoltării parteneriatelor private în sectoarele de înaltă tehnologie. Cei doi oficiali au discutat despre oportunitățile de colaborare în domenii precum IT, securitate cibernetică, inovație și Inteligența Artificială, unde SUA și România pot dezvolta proiecte de succes.

Discuțiile au abordat și dosarul Visa Waiver, oficialul român precizând avantajele pe care le-ar aduce în cooperarea bilaterală în domeniul securității frontierelor, precum și în materie de turism.

Secretarul de stat al SUA a mulțumit României pentru calitatea relațiilor bilaterale și ambii oficiali au apreciat rolul parteneriatului în asigurarea securității Flancului Estic și la consolidarea posturii de apărare și descurajare aliate în regiunea Mării Negre. A exprimat interesul SUA pentru dezvoltarea cooperării cu România în plan economic și energetic.

Un punct distinct al discuției l-a reprezentat rolul comunității de români din Statele Unite, o punte de legătură esențială între cele două societăți și un factor activ în consolidarea relațiilor bilaterale.

Ambii oficiali au subliniat importanța demersurilor de dinamizare a contactelor bilaterale în perioada următoare, inclusiv la nivel înalt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you