JustițiePoliția Română: Acțiune pentru combaterea traficului de droguri

Poliția Română: Acțiune pentru combaterea traficului de droguri

-

- Advertisment -

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cu vârstele cuprinse între 24 și 29 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În sarcina a două dintre persoanele cercetate, de 26 și 29 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în intervalul 2024 – aprilie 2025, la diferite date, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc (canabis, rezină de canabis și ketamină) către consumatori din județul Iași.

Totodată, cercetările au relevat că în aceeași perioadă, două dintre acestea ar fi procurat, deținut și comercializat și droguri de mare risc, respectiv cocaină și ciuperci halucinogene.

Pe parcursul administrării probatoriului, polițiștii, împreună cu procurorii, au indisponibilizat o parte dintre substanțele interzise tranzacționate.

De asemenea, ieri, 8 aprilie, au efectuat 11 percheziții domiciliare la locuințele persoanelor cercetate, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate diferite cantități de canabis, cocaină și ciuperci care conțin Psilocină, precum și alte mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul  Teritorial Iași au dispus reținerea celor 4 persoane cercetate, pentru 24 de ore.

Astăzi, 9 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți  din cadrul Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă a 3 dintre persoanele cercetate. Față de cea de-a patra persoană cercetată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au luat măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you