ComunicatPrimirea la MAE a ministrului delegat pentru afaceri europene...

Primirea la MAE a ministrului delegat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Benjamin Haddad

-

- Advertisment -


Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu l-a primit miercuri, 5 februarie 2025, pe ministrul delegat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Benjamin Haddad, aflat în vizită la București.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme legate de cooperarea dintre România și Franța, reflectată într-un Parteneriat Strategic solid și extins în plan bilateral, la nivelul Uniunii Europene, al Alianței Nord-Atlantice și în plan global, în diferite formate multilaterale.

Ministrul Emil Hurezeanu a salutat nivelul excelent al relației bilaterale româno-franceze, într-un context aniversar, marcat de sărbătorirea, anul acesta, a 145 de ani de la stabilirea relațiilor bilaterale.

De altfel, în contextul vizitei, Unitatea Arhive Diplomatice a expus în holul Ministerului Afacerilor Externe o serie de documente de arhivă, care reliefează momentele cheie ale acestei relații. De asemenea, a fost prezentat logo-ul dedicat celor 145 de ani de relații diplomatice conceput de artistul român Mircea Cantor.

Cei doi oficiali au evocat caracterul dinamic al cooperării economice și sectoriale, ilustrat prin creșterea constantă a schimburilor comerciale și prin cooperarea aprofundată în domenii de importanță majoră. În context, ministrul Emil Hurezeanu a subliniat semnificația deosebită a cooperării româno-franceze în materie de securitate, reiterând aprecierea părții române pentru contribuția Franței la consolidarea securității Flancului Estic, prin asumarea rolului de națiune-cadru a Grupului de Luptă al NATO de la Cincu.

În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cei doi interlocutori au reiterat sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și au subliniat importanța continuării sprijinului multidimensional pentru Ucraina. 

A fost acordată, totodată, o atenție deosebită evoluțiilor din Republica Moldova, ministrul român subliniind eforturile constante ale României, la nivel bilateral, pentru a asigura alimentarea Republicii Moldova cu energie electrică și cu gaze naturale, precum și  pentru intensificarea sprijinului acordat Chișinăului pentru avansarea parcursului european.

Întrevederea a oferit, totodată, prilejul pentru analizarea căilor de cooperare privind combaterea ingerințelor străine, a dezinformării și a acțiunilor hibride.

Ministrul delegat pentru afaceri europene Benjamin Haddad a avut, totodată, o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri europene Clara Staicu, pe subiecte prioritare înscrise pe agenda europeană.

În cadrul discuțiilor, a fost subliniată de ambele părți importanța unității de acțiune europene în contextul marcat de numeroase provocări în plan geopolitic, fiind reiterată susținerea pentru obiectivele europene comune. Au fost discutate modalități de întărire a cooperării europene pentru a asigura securitatea și competitivitatea economică, consolidarea rezilienței și a capacității UE de pregătire pentru viitoare crize, combaterea amenințărilor hibride și a ingerințelor străine în procesele democratice de la nivelul Uniunii, precum și întărirea dimensiunii europene de apărare, respectiv avansarea politicii de extindere ca investiție strategică a Uniunii.

Secretarul de stat român a reiterat deschiderea părții române pentru consolidarea cooperării între România și Franța pe tematici de interes comun, fiind evocată în context convergența de opinii în dosare precum consolidarea securității energetice a Uniunii, inclusiv pe baza utilizării surselor de energie cu emisii scăzute de carbon sau interesul pentru promovarea unor soluții echilibrate de susținere a procesului de tranziție a industriilor energo-intensive.

Secretarul de stat Clara Staicu a menționat, de asemenea, susținerea activă pe care atât România, cât și Franța o acordă Republicii Moldova și parcursului său european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you