ComunicatCătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne a avut astăzi,...

Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne a avut astăzi, 3 februarie 2025, o întrevedere bilaterală cu domnul Daniel Mitov, ministrul de Interne bulgar.

-

- Advertisment -

În contextul participării la Ceremonia oficială de lansare a patrulelor comune la frontiera bulgaro-turcă alături de omologii din Republica Bulgaria, Ungaria și reprezentanți ai conducerii Ministerului Federal de Interne al Republicii Austria,  domnul Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne a avut astăzi, 3 februarie 2025, o întrevedere bilaterală cu domnul Daniel Mitov, ministrul de Interne bulgar.

Cu acest prilej au fost evidențiate foarte buna relație de cooperare existentă între cele două state pe palierul afacerilor interne, atât la nivel bilateral, cât și european, precum și importanța menținerii și dezvoltării acesteia pentru a asigura un climat de siguranță cetățenilor români și bulgari, pentru a răspunde actualelor preocupări de securitate.

Schimbul de opinii a oferit posibilitatea de a trece în revistă cele mai importante aspecte ale cooperării româno-bulgare în domeniul afacerilor interne, cu accent pe cele mai recente dezvoltări înregistrate după momentul ridicării controalelor la frontierele interne, la 1 ianuarie 2025, precum și perspectivele continuării dialogului tehnic și strategic în acest context.

Asigurarea ordinii și siguranței publice în zona de frontieră comună și în stațiunile turistice bulgare a reprezentat, de asemenea,  o componentă importantă a dialogului, sens în care miniștrii au convenit să suplimenteze personalului de poliție în funcție de situația operativă.

Discuțiile au reliefat angajamentul bilateral de a lucra împreună în abordarea provocărilor criminalității transfrontaliere, pentru protecția frontierelor externe UE și a celei comune, sub umbrela unui parteneriat consolidat.

Cu acest prilej, Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a fost decorat de ministrul bulgar cu Insigna de Onoare „Valoare și Merit” a Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, pentru merite deosebite în dezvoltarea și consolidarea cooperării în domeniul securității și afacerilor interne, fiind primul ministru al Afacerilor Interne român care a primit această distincție.

„Am venit astăzi la granița turco-bulgară, punctul de frontieră Kapitan Andreevo, pentru a mă întâlni cu miniștrii din Bulgaria, Ungaria și oficiali din Austria pentru a instala împreună un contingent special de 100 de polițiști de frontieră români, austrieci, ungari și bulgari. Continuăm astfel să luăm măsuri pentru a preveni migrația ilegală și să protejăm în avans teritoriul național prin măsuri implementate cât mai departe de frontiera noastră, contribuind astfel la creșterea gradului de protecție.

Cu această ocazie, am fost onorat să primesc din partea ministrului bulgar cea mai înaltă distincție a Ministerului Afacerilor Interne din Bulgaria, Insigna de Onoare „Valoare și Merit”, pentru contribuția mea la succesul dosarului Schengen.

Vom continua să cooperăm cu Bulgaria, Ungaria și Austria pentru a proteja România și cetățenii români de provocările migrației ilegale și ale traficului de persoane, menținând nivelul ridicat de siguranță publică de care beneficiem în România”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you