ComunicatParticiparea României la audierile publice în fața Curții Internaționale...

Participarea României la audierile publice în fața Curții Internaționale de Justiție în procedurile privind obligațiile statelor în domeniul schimbărilor climatice

-

- Advertisment -


România a susținut, la data de 10 decembrie 2024, la Haga, o intervenție în cadrul audierilor publice cu privire la avizul consultativ solicitat Curții Internaționale de Justiție de către Adunarea Generală a ONU referitor la obligațiile statelor în privința schimbărilor climatice.

România a făcut parte, alături de alte state, din grupul-nucleu pentru negocierea și promovarea proiectului rezoluției Adunării Generale a ONU, prin care fost solicitată  Curții Internaționale de Justiție emiterea acestui aviz consultativ. De asemenea, România a transmis, în cadrul acestor proceduri, o Declarație scrisă.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că participarea la aceste proceduri reflectă importanța acordată de România aspectelor juridice ale schimbărilor climatice și efectelor acestora, inclusiv din perspectiva fenomenului de creștere a nivelului mărilor, precum și încrederea României în rolul Curții Internaționale de Justiție, organul judiciar principal al ONU, în ceea ce privește clarificarea obligațiilor statelor în domeniul schimbărilor climatice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale la Evaluarea...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să construiască parteneriate și să valorifice oportunitățile economice și strategice. Inclusiv...

Pompierii au intervenit în peste 1.700 de misiuni în 24 de ore

În cursul zilei de 26 octombrie, pompierii au desfășurat peste 1.700 de misiuni, aproximativ 85% dintre acestea fiind destinate...

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici!

Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile personale nu au ce căuta în...
- Advertisement -spot_img

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat peste 4.800 situații de urgență înregistrate la nivel național.În zilele...

România și Japonia consolidează cooperarea economică, științifică și tehnologică în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului de Inovare România–Japonia

Secretarul de stat pentru relații interinstituționale, cooperare pentru dezvoltare și drepturile omului, Clara Volintiru, a condus delegația română care...

Must read

Ministerul Educației – rubrica „PUNCTUL de informare EDU”

Astăzi, la rubrica „PUNCTUL de informare EDU”: De ce...

România trebuie să fie mai prezentă în lume

România trebuie să fie mai prezentă în lume, să...

You might also likeRELATED
Recommended to you