ȘtiriParticiparea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea informală...

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE

-

- Advertisment -

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa, în perioada 13-14 ianuarie 2022, la reuniunea informală (de tip Gymnich) a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, care se va desfășura la Brest (Franța), organizată de Președinția franceză a Consiliului UE.

Agenda de discuții include situația de securitate în Vecinătatea Estică a UE, relațiile UE-China, evoluțiile din Mali. Înaintea reuniunii, va avea loc un dejun de lucru comun al miniștrilor de externe și ai apărării din statele membre UE privind Busola Strategică. Discuțiile privind Busola Strategică au loc în continuarea reuniunii comune a miniștrilor de externe și cei ai apărării din statele membre ale Uniunii Europene din 15 noiembrie 2021.

De asemenea, miniștrii europeni de externe vor participa la un dejun informal la care vor fi invitați Macky Sall, președintele Republicii Senegal și președinte al Uniunii Africane în perioada 2022-2023, și Moussa Faki Mahamat, președintele Comisiei Uniunii Africane. Principalul subiect abordat va fi pregătirea Summitului UE-Uniunea Africană, prevăzut pentru februarie 2022.

Ministrul Bogdan Aurescu va saluta evoluția documentului privind Busola Strategică către o abordare comună a Politicii Comune de Securitate și Apărare, conform principiilor Strategiei Globale a UE din 2016. Va sublinia necesitatea unei reflectări adecvate în document a situației actuale de securitate din Vecinătatea Estică, inclusiv din regiunea extinsă a Mării Negre, a necesității soluționării conflictelor prelungite din regiune, precum și a unei discuții aprofundate în ceea ce privește capacitatea de intervenție rapidă a UE, cu luarea în considerare a necesității asigurării deplinei complementarități cu NATO și evitarea oricărei duplicări cu această organizație, și consolidarea instrumentelor pentru combaterea amenințărilor hibride.

Abordarea situației de securitate în Vecinătatea Estică are loc în contextul deteriorării mediului de securitate în regiune. Ministrul Bogdan Aurescu va prezenta evaluarea României asupra evoluțiilor recente și va reitera mesajele privind importanța păstrării unității UE și a menținerii politicii de adoptare de măsuri ferme și credibile de descurajare a Rusiei, concomitent cu consolidarea rezilienței Ucrainei și a partenerilor din Vecinătatea Estică. Va evidenția necesitatea întăririi parteneriatelor UE-SUA și UE-NATO, precum și susținerea implementării concluziilor Consiliului European din iunie 2021 referitoare la politica UE față de Rusia.

Relațiile UE-China vor fi discutate cu obiectivul de a identifica modalități de evoluție a acestora în actualul context. Șeful diplomației române va reaminti valabilitatea abordării multifațetate a UE din Comunicarea Comună „EU-China: A Strategic Outlook” din martie 2019, dar și importanța poziționării UE în baza valorilor fundamentale ale dreptului internațional, democrației și drepturilor omului.

În contextul recentului summit extraordinar al Comunității Economice a Statelor Vest Africane (ECOWAS) din 9 ianuarie 2021, va avea loc o discuție privind evoluțiile din Mali. Ministrul de externe român va evidenția necesitatea menținerii presiunii internaționale asupra acestei țări pentru respectarea calendarului electoral asumat și evitarea acțiunilor care ar putea afecta relația UE-Mali în ansamblu sau situația de securitate în regiune. În acest cadru, va reaminti angajamentele României în regiune, inclusiv decizia de participare la misiunea Takuba.

În cadrul dejunului informal, va avea loc un schimb de opinii cu reprezentanții Uniunii Africane pe tema modalităților de consolidare a legăturilor strategice UE-UA, în baza unor priorități comune precum prosperitatea, securitatea și mobilitatea și în pregătirea Summitului UE-UA din februarie 2022. Ministrul de externe Bogdan Aurescu va evidenția importanța unui Summit cu rezultate concrete, care să reflecte viziunea comună despre viitorul relațiilor UE-Africa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Atenționare de călătorie Republica Bulgaria – restricții de circulație pe Podul Prieteniei (Ruse-Giurgiu) în perioada 19-29 octombrie 2026

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească între România și Republica...

Participarea premierului Ilie Bolojan la Summitul Partidului Popular European (PPE)

Prim-ministrul Ilie Bolojan va participa joi, 15 octombrie 2026, la Summitul Partidului Popular European (PPE), care va avea loc...

“Europa pentru seniori: Politici europene social-democrate pentru o îmbătrânire activă și demnă”

Părinții și bunicii noștri trebuie să-și trăiască bătrânețea cu demnitate, în respect și prețuire. Nu trebuie ca principala grijă...

Bilanțul intervențiilor SMURD și de descarcerare în primele nouă luni ale anului 2026

În primele nouă luni ale anului 2026, echipajele SMURD au desfășurat un număr semnificativ de misiuni pentru acordarea asistenței...
- Advertisement -spot_img

Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și cu reprezentantul Comisiei Europene acreditat la București

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și cu reprezentantul Comisiei Europene acreditat...

Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa,Clara Staicu, participa marți, 13 octombrie 2026, la Consiliul Afaceri...

Must read

Participarea premierului Ilie Bolojan la Summitul Partidului Popular European (PPE)

Prim-ministrul Ilie Bolojan va participa joi, 15 octombrie 2026,...

You might also likeRELATED
Recommended to you