EducațiePoliția Română a luat măsuri pentru derularea în condiții...

Poliția Română a luat măsuri pentru derularea în condiții de siguranță a examenului de Evaluare Naţională, pentru absolvenţii claselor a VIII-a, care se desfășoară începând de astăzi.

-

- Advertisment -


La data de 25 iunie a.c., la nivel național, a început prima probă a Evaluării Naționale – Limba și literatura română – proba scrisă. Măsuri de siguranță suplimentare sunt luate și pentru desfășurarea în siguranță a Examenului Național de Bacalaureat, care se va desfășura tot în această perioadă.

Astfel, polițiști aflați în dispozitivul curent, de la structurile de ordine publică, rutieră, dar și de la alte specialități, acționează, pentru ca examenul susținut de absolvenți să aibă loc în condiții de siguranță.

Polițiștii, alături de jandarmi și polițiști locali, vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenele să se desfășoare în condiții de normalitate.

Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, centrele de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.

În zona centrelor constituite, atât pe timpul desfăşurării activităţilor propriu-zise de examinare, cât şi pe timpul afişării rezultatelor, polițiștii sunt prezenți pentru informarea cetățenilor și prevenirea unor fapte ilegale.

Toate activitățile se desfășoară în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cu ceilalți parteneri instituționali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

RO AI Factory – prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale

Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale și parte a rețelei europene EuroHPC...

9 octombrie – Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Acum 85 de ani sute de mii de evrei și zeci de mii de romi au fost victime ale...

Intervenția la incendiul de vegetație și fond forestier din zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei

În cursul zilei de ieri, 5 octombrie 2026, intervenția pentru limitarea și stingerea incendiului din zona montană a continuat...

Victor Negrescu – Educația înseamnă șansa fiecărui om de a merge mai departe

Educația înseamnă șansa fiecărui om de a merge mai departe. De a învăța, de a descoperi, de a avea...
- Advertisement -spot_img

Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu delegația Grupului OMV

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Grupului OMV, condusă de Emma Delaney, președinte al Directoratului,...

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În perioada 2–4 octombrie, pompierii militari au fost la datorie pentru gestionarea tuturor solicitărilor de sprijin primite din partea...

Must read

RO AI Factory – prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale

Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură...

You might also likeRELATED
Recommended to you