ȘtiriPrimirea de către ministrul Bogdan Aurescu a ambasadorului agreat...

Primirea de către ministrul Bogdan Aurescu a ambasadorului agreat al Statului Israel la București, Reuven Azar, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

-

- Advertisment -

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit marți, 23 august 2022, pe ambasadorul agreat al Statului Israel la București, Reuven Azar, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Cu acest prilej, șeful diplomației române a amintit dinamica excelentă a contactelor bilaterale politico-diplomatice și sectoriale, exprimând interesul față de dezvoltarea, în continuare, a relațiilor româno-israeliene, care au caracter strategic. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în acest context, importanța organizării celei de-a treia reuniuni a Grupului de lucru în domeniul economic România-Israel, aflat în coordonarea celor două ministere de externe, în pregătirea celei de-a treia Ședințe comune de guvern România-Israel.

Totodată, ministrul român al afacerilor externe a subliniat sprijinul ferm al României pentru consolidarea relațiilor Statului Israel cu UE, context în care a evidențiat eforturile României în favoarea reluării lucrărilor Consiliului de Asociere UE-Israel, aspect agreat în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 18 iulie 2022.

Atât ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, cât și ambasadorul agreat Reuven Azar au evidențiat oportunitatea intensificării contactelor directe între cele două medii de afaceri la nivel central și local, având în vedere valoarea adăugată pe care acestea o pot aduce relației bilaterale în ansamblu.  

Ambasadorul agreat al Statului Israel a salutat dinamica pozitivă a cooperării bilaterale sectoriale, subliniind dorința dezvoltării acesteia în domenii de interes comun precum agricultură, mai ales în lumina rolului pe care România îl joacă în actualul context geopolitic regional pentru prevenirea unei crize alimentare globale de proporții. Ambasadorul agreat a exprimat interes pentru atragerea de noi investiții israeliene în acest sector, în România, cu accent pe managementul apei, tehnologii înalte de monitorizare și irigare, domenii în care Statul Israel deține o expertiză considerabilă, pe care dorește să o împărtășească cu România. De asemenea, a evocat oportunitățile de cooperare în domeniul apărării.

Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, modalități de consolidare a dialogului bilateral pe tema procesului aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, plecând de la experiența acumulată de Israel în cadrul aceluiași proces, în anii 2000.

De asemenea, a fost realizat și un schimb de evaluări privind evoluțiile recente din regiunea Mării Negre și în Orientul Mijlociu, cu accent pe situația de securitate, impactul amenințărilor actuale și eforturile celor două state de a promova pacea și stabilitatea în cele două spații.  

În încheiere, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încrederea că mandatul noului ambasador va fi marcat de o dinamică ascendentă a dialogului bilateral, afirmând întreaga sa susținere pentru atingerea acestor obiective. De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu i-a urat succes noului ambasador în îndeplinirea mandatului său în România, asigurându-l totodată de întreg sprijinul autorităților române și al Ministerului Afacerilor Externe în derularea activității sale viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you