ȘtiriPeste 1.900 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele...

Peste 1.900 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore

-

- Advertisment -

*Marți a fost o altă zi solicitantă pentru pompierii din întreaga țară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Constanța, Prahova, Cluj și Timiș.*

La nivel național, *1.230* persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona _București-Ilfov (350 cazuri), urmată de județele Timiș (62 cazuri), Mureș (57 cazuri) și Sibiu (50 cazuri)._

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a *483* de incendii, precum și în alte *200* de intervenții în sprijinul comunităților.

❗

Din totalul celor *483* incendii care au avut loc ieri, *401* de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate peste *1.800* ha de teren și *145* ha fond forestier. Pe lângă suprafețele de teren afectate, a existat și *1 victimă care și-a pierdut viața într-un astfel de incendiu _(în județul BC)._*

O atenție deosebită a fost alocată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în *3 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme. În ciuda tuturor eforturilor depuse de salvatori, în ultimele 24 de ore, 2 persoane și-au pierdut viața*_(1 persoană în județul CT și 1 persoană în Capitală)._

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

❗

O intervenție care a presupus efort susținut din partea pompierilor a avut loc pe parcursul zilei de ieri, în județul *Giurgiu,* unde echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la acoperișul unei case, în localitatea Joița. Salvatorii ajunși la locul evenimentului au constatat că flăcările se manifestau violent, la patru case și o anexă, pe o suprafață de 400 mp. După aproximativ trei ore, incendiul a fost stins, în limitele găsite, fără a fi înregistrate victime.

❗

O misiune soldată cu o victimă a avut loc noaptea trecută, în județul *Suceava,* unde colegii noștri au intervenit pentru stingerea flăcărilor izbucnite la o casă, în localitatea Siliștea. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, ardea generalizat imobilulul, cu pericol de propagare la o locuință învecinată. Pompierii au lichidat flăcările, fără a se propaga la alte imobile, însă, din nefericire, în interior a fost găsită o persoană decedată.

*Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.*

*De asemenea, în data de 29.03.2022, pentru gestionarea afluxului masiv de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de 608 de pompieri și 218 mijloace tehnice.*

În ultimele 24 de ore au fost transmise *37* de mesaje prin sistemul *RO-ALERT,* astfel: *2* mesaje de avertizare a populației, privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județele: *AG* și *BV*; *35* mesaje privind producerea incendiilor de vegetație uscată în județele: *AB, AR, AG, BC, BH, BN, BR, BT, BV, BZ, CJ, CL, CS, DB, DJ, GJ, GL, GR, IF, HD, HR, IS, MM , MH, NT, PH, SB, SM, SJ, SV, TR, TM, VS, VL și VN.*

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

*Nu uitați!* Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat aproximativ 5.000 de situații de urgență la...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări în valoare de 630 milioane de euro acordate de Banca...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, conduce delegația României la lucrările celei de-a 70-a sesiuni a Conferinței Generale a Agenției...

Protecția jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor – baze ale democrației

În perspectiva Zilei Internaționale a Democrației, România se alătură statelor care contribuie la promovarea presei libere și a siguranței...
- Advertisement -spot_img

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a discutat prioritățile Uniunii Europene la reuniunea cu ambasadorii statelor membre UE: Lucrăm împreună pentru o Uniune care are...

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat vineri, 11 septembrie 2026, la o reuniune de lucru cu șefii de...

De la Amara, ideea unei etape de Rally Raid la Videle

Unul dintre cele mai interesante rezultate ale întâlnirilor purtate la Amara este legat de Videle. În urma discuțiilor cu Cornel...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel...

Ministerul Finanțelor asigură o finanțare de 630 milioane de euro, de la BEI, pentru modernizarea liniei de cale ferată Brașov-Sighișoara

Ministerul Finanțelor a finalizat demersurile privind contractarea unei finanțări...

You might also likeRELATED
Recommended to you