SocialBun venit acasă, dragi colegi!

Bun venit acasă, dragi colegi!

-

- Advertisment -

După săptămâni departe de casă, astăzi, 17 septembrie, ultimul schimb de pompieri români pre-poziționați în Republica Elenă a revenit în România.
La Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență Ciolpani, colegii noștri au fost întâmpinați după o misiune în care au fost alături de pompierii greci și de echipele internaționale mobilizate pentru prevenirea, monitorizarea și gestionarea
incendiilor de vegetație.
La revenirea în țară, domnul prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, general de brigadă dr. ing. Constantin Florea, le-a mulțumit pentru profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul demonstrate pe parcursul întregii misiuni. Totodată, a apreciat modul în care
pompierii români au răspuns solicitărilor și au colaborat cu forțele de intervenție din Grecia și cu celelalte echipe internaționale, contribuind, prin experiența și pregătirea lor, la efortul comun de gestionare a situațiilor de urgență.
Participarea pompierilor români, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, demonstrează încă o dată că, atunci când o situație de urgență depășește granițele unei țări, solidaritatea nu are frontiere.
Misiunea lor se încheie. Experiența rămâne. Iar exemplul lor ne amintește că, în fața pericolului, profesionalismul, curajul și cooperarea pot face diferența.
Mulțumim pentru misiune, dragi colegi! Pentru fiecare intervenție. Pentru fiecare efort. Pentru fiecare moment în care ați pus profesia și oamenii în centrul misiunii.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket. Nu este un scenariu de film, ci o situație reală,...

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate cu încă 230 de milioane de lei. 100 de milioane...

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au gestionat, la nivel național, 1.730 de solicitări primite din partea populației.Ieri,...

 Consultări între reprezentanții Guvernului și liderii confederațiilor sindicale

Prim-ministrul României, Luca Niculescu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii confederațiilor sindicale. La acest prim dialog, alături de...
- Advertisement -spot_img

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care...

Alexandru Rogobete – Concursul Național de Rezidențiat 2026

Pe 15 noiembrie are loc Concursul Național de Rezidențiat 2026, iar responsabilitatea noastră este să ne asigurăm că fiecare...

Must read

Victor Negrescu – Securitatea cibernetică înseamnă, siguranța cetățenilor

Un atac cibernetic poate afecta inclusiv frigiderele unui supermarket....

Alexandru Rogobete – Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din sănătate

Am suplimentat bugetele pentru cele mai critice zone din...

You might also likeRELATED
Recommended to you