Politică externăPregătire continuă pentru pompierii români aflați în Grecia

Pregătire continuă pentru pompierii români aflați în Grecia

-

- Advertisment -

Ziua de ieri a început pentru modulul național cu apelul de dimineață, moment în care au fost verificate prezența și starea personalului și au fost stabilite activitățile pentru întreaga zi.
Ulterior, au fost verificate autospecialele, instalațiile, echipamentele și accesoriile din dotare, în vederea menținerii acestora în stare optimă de funcționare, precum și pentru asigurarea capacității de intervenție.
Pompierii au acordat timp și activităților de pregătire fizică, acestea fiind esențiale pentru menținerea rezistenței, forței și mobilității necesare pe timpul misiunilor.
De asemenea, în incinta bazei de operații, a fost desfășurat un exercițiu complex, cu forțe și mijloace în teren. Scenariul a presupus propagarea unui incendiu de vegetație către obiectivele și construcțiile bazei, precum și afectarea unor clădiri în care se aflau persoane surprinse în interior. În cadrul exercițiului, victimele au fost extrase din zona periculoasă, transportate într-o zonă sigură și au beneficiat de acordarea primului ajutor medical până la preluarea de către personalul specializat.
Astfel de exerciții sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire și pentru testarea modului în care echipele reacționează și lucrează împreună în situații complexe, în care stingerea incendiului și salvarea persoanelor trebuie realizate în același timp.
Spre seară, ofițerii de legătură eleni au informat modulul român cu privire la faptul că în Regiunea Attica se desfășoară mai multe intervenții pentru gestionarea unor incendii de vegetație.
Pompierii români au rămas prealertați, gata să intervină la nevoie, cu echipaje și tehnica de intervenție, în funcție de evoluția incendiilor și de solicitările autorităților elene.
Pentru astăzi, 26 august 2026, autoritățile elene au prognozat un indice de risc de nivel 3 – ridicat, motiv pentru care pompierii români rămân în stare de pregătire, gata să intervină în funcție de evoluția situației operative și de solicitările autorităților elene.

Serviciul Informare și Relații Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

RO AI Factory – prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale

Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale și parte a rețelei europene EuroHPC...

9 octombrie – Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Acum 85 de ani sute de mii de evrei și zeci de mii de romi au fost victime ale...

Intervenția la incendiul de vegetație și fond forestier din zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei

În cursul zilei de ieri, 5 octombrie 2026, intervenția pentru limitarea și stingerea incendiului din zona montană a continuat...

Victor Negrescu – Educația înseamnă șansa fiecărui om de a merge mai departe

Educația înseamnă șansa fiecărui om de a merge mai departe. De a învăța, de a descoperi, de a avea...
- Advertisement -spot_img

Întrevederea premierului Ilie Bolojan cu delegația Grupului OMV

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit astăzi, la Palatul Victoria, delegația Grupului OMV, condusă de Emma Delaney, președinte al Directoratului,...

Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

În perioada 2–4 octombrie, pompierii militari au fost la datorie pentru gestionarea tuturor solicitărilor de sprijin primite din partea...

Must read

RO AI Factory – prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale

Am participat la lansarea RO AI Factory, prima infrastructură...

You might also likeRELATED
Recommended to you