Politică externăPrecizări de presă - Cu privire la cetățenia victimelor...

Precizări de presă – Cu privire la cetățenia victimelor coliziunii celor două elicoptere din Grecia

-

- Advertisment -

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Atena s-a autosesizat și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile elene competente, în vederea obținerii de informații oficiale cu privire la cetățenia victimelor coliziunii celor două elicoptere care interveneau pentru stingerea incendiilor la data de 2 august 2026.

Potrivit datelor preliminare furnizate de autorități, niciun membru al contingentului IGSU dislocat la Nea Makri, Attica, nu a fost implicat în operațiunea de stingere a incediilor din regiunea unde s-a produs accidentul. De asemenea, niciun alt cetățean român nu a fost rănit în accident.

MAE precizează că, la nivelul oficiilor consulare competente din Republica Elenă, nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest accident.

MAE menționează că reprezentanții Ambasadei României din Republica Elenă sunt în legătură cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875, +30 210 6728879 și Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de urgență ale Ambasadei României la Atena: +30 6978996222 și Consulatului General al României la Salonic: +30 6906 479076.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relații cu Mass-Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele articole

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru asigurarea intervenției imediate la cele aproximativ...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ...

Premierul Ilie Bolojan l-a primit, la Palatul Victoria, pe noul ambasador al Republicii Coreea în România, E.S. Hur Seung-chul

Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Coreea la București,...

Bun venit acasă, dragi colegi!

După săptămâni departe de casă, astăzi, 17 septembrie, ultimul schimb de pompieri români pre-poziționați în Republica Elenă a revenit...
- Advertisement -spot_img

Premieră la Băile Govora: primul pacient consultat prin telemedicină cu ajutorul aplicației Balneo GO

Medicina de recuperare intră într-o nouă eră. Moment istoric în cadrul Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină...

MAE salută aniversarea a 30 de ani de la semnarea Tratatului bilateral de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe al României salută aniversarea, la 16 septembrie 2026, a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere,...

Must read

Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost...

2.150 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție

În perioada septembrie - decembrie 2026, se organizează o...

You might also likeRELATED
Recommended to you