În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național. În acest interval, cele mai numeroase misiuni și acțiuni din aria de competență a pompierilor au fost derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Mureș, Brașov și Prahova.
Un procent mai mare de 80% îl reprezintă intervențiile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 1.200 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste misiuni, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 60 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 208 situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
Pe timpul intervențiilor derulate, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au salvat 14 persoane din incendii, accidente rutiere sau din alte situații critice.
În ceea ce privește avertizarea populației, ieri, au fost transmise 16 mesaje RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț și Prahova.
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!
Serviciul Informare și Relații Publice
