Acum 85 de ani sute de mii de evrei și zeci de mii de romi au fost victime ale urii, prejudecăților și lipsei de umanitate. Astăzi privim spre viitor și înfruntăm greșelile din trecut.
9 octombrie 1941 rămâne o dată de tristă amintire înscrisă în istoria națională și este datoria noastră să cunoaștem mai bine semnificația acestei zile, care ne reamintește de victimele evreiești și rome care au fost ucise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, urmare a legislației anti-Semite puse în aplicare de regimul fascist al lui Ion Antonescu.
În perioada 1941-1944, peste 300.000 de evrei și 11.000 de romi deportați din teritoriile românești din nord-estul țării (Botoșani, Dorohoi, Bucovina, Basarabia, precum și din Transnistria, numită și „zona morții”) au murit în lagărele și ghetourile administrate de autoritățile române în Transnistria.
În Jurnalul său, dramaturgul Mihail Sebastian sublinia: „Drumurile Basarabiei și Bucovinei sunt pline de cadavrele evreilor goniți de la casele lor spre Ucraina. Bătrâni, copii, bolnavi, femei – toți fără alegere, fără excepție sunt aruncați pe drumuri și goniți spre Moghilev. (…) Ieri (19 octombrie 1941) s-a aflat că toți evreii originari din Basarabia și Bucovina trebuie să părăsească Bucureștii și să plece spre Ucraina și Transnistria.”
Accesați site-ul roholocaust.com pentru a afla mai multe despre istoria Holocaustului din România!”
Ministerul Culturii e parte a campaniei de informare cu privire la semnificația Zilei naționale de comemorare a victimelor Holocaustului din România, realizată de Cancelaria Prim-Ministrului, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel, Ministerul Afacerilor Interne, Romania, Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania, Ministerul Educației – România, Agentia Nationala pentru Romi, Departamentul pentru Relatii Interetnice, cu sprijinul Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro.
Ministerul Culturii
