Județul Caras-Severin– Parcul Național Domogled-Valea Cernei
Acțiuni desfășurate ieri, 1 octombrie
Intervenția aeriană
Cele trei elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație au executat misiuni destingere în zonele unde recunoașterile aeriene au indicat cea mai intensă activitate a incendiului.
Aruncările de apă au fost dirijate în funcție de direcția vântului, cu prioritate asupra frontului incendiului și a flancurilor aflate pe direcția de propagare.
În total, ieri, elicopterele au executat 107 aruncări cu apă, preluată din lacul Prisaca.
Numărul intervențiilor aeriene a crescut constant în ultimele zile:
- 29 septembrie – 42 de aruncări;
- 30 septembrie – 77 de aruncări;
- 1 octombrie – 107 aruncări.
Intervenția terestră
Echipajele terestre au acționat pentru localizarea și lichidarea focarelor, limitarea propagării incendiului și supravegherea zonelor afectate. Intervenția s-a desfășurat cu ajutorulechipamentelor specifice (unelte de săpare, pompe manuale etc), fiind realizate totodată lucrări
pentru izolarea focarelor. Unele dintre acestea au fost localizate, în timp ce altele au rămas active și au necesitat intervenții suplimentare. De asemenea, au fost identificate căi de acces către zonele afectate, în vederea facilitării dislocării mijloacelor de intervenție în perioada
următoare.
Misiuni planificate pentru astăzi, 2 octombrie
Recunoașterea aeriană
La începutul zilei va fi executată o recunoaștere aeriană cu elicopterele Inspectoratului General de Aviație, sprijinită de echipajul cu dronă din cadrul ISU Hunedoara. Misiunea are ca obiectiv verificarea evoluției incendiului pe timpul nopții și actualizarea sectorizării intervenției.
În funcție de datele obținute, vor fi stabilite prioritățile de intervenție și modul de dislocare a echipajelor terestre în fiecare sector.
Intervenția aeriană
Cele trei elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație vor continua misiunile de stingere, cu accent pe zonele din apropierea orașului Băile Herculane.
Prioritare sunt focarele situate pe versanții stâncoși, inaccesibili echipelor terestre, precum și cele aflate deasupra zonelor locuite.
În funcție de evoluția incendiului și de solicitările echipelor din teren, vor fi executate aruncări de apă și în celelalte sectoare.
Intervenția aeriană va fi adaptată permanent direcției vântului, cu aruncări concentrate pe frontul incendiului și pe flancurile aflate pe direcția de propagare.
Intervenția terestră
Peste 120 de pompieri și personal al Ocoalelor Silvice, Parcului Național Domogled-Valea Cernei, Salvamont și SVSU Băile Herculane vor fi dislocați în sectoarele stabilite în urma recunoașterii aeriene, pentru limitarea propagării și lichidarea focarelor active.
Transportul personalului în zonele inaccesibile se va realiza cu elicopterul, pentru reducerea efortului fizic și eficientizarea misiunilor de răspuns.
Identificarea și amenajarea căilor de acces
Împreună cu Ocolul Silvic Băile Herculane, vor fi identificate și evaluate drumurile forestiere și potecile care permit apropierea autospecialelor și a echipelor de intervenție de focarele active și stabilirea punctelor de amplasare a resurselor.
Județul Vâlcea – zona localității Băile Olănești
Incendiul se manifestă în continuare prin multiple focare, pe o suprafață considerabilă, care se menține la un nivel similar celui înregistrat în ziua precedentă. Zona afectată se află în apropierea localității Băile Olănești, în amonte de Mănăstirea Iezer, spre masivul Buila- Vânturarița.
În această zonă, arderea se manifestă la nivelul doborâturilor, în stratul de turbă și în stratul consistent de frunze uscate. Intervenția pompierilor și a celorlalte structuri este îngreunată de terenul accidentat, gradul ridicat de uscăciune a vegetației și accesul dificil în zonele cu focare active . În anumite sectoare, căile de acces sunt impracticabile pentru autospecialele de intervenție, ceea ce limitează posibilitățile de acțiune terestră.
În cursul zilei de ieri, echipele de intervenție au realizat o bandă mineralizată, respectiv o fâșie de teren curățată complet de vegetație și de resturile organice uscate, până la atingerea stratului mineral al solului. Această măsură are rolul de a limita propagarea incendiului și de a împiedica extinderea focarelor către zonele neafectate.
Astăzi, la misiunile de stingere participă peste 40 de pompieri, cu tehnica specifică de intervenție, alături de personal al Ocolului Silvic și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Băile Olănești.
Echipele de intervenție acționează în continuare pentru localizarea și lichidarea focarelor, cu adaptarea permanentă a misiunilor la condițiile din teren.
Totodată, pe parcursul zilei de astăzi, două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române – MAPN, configurate pentru misiuni de stingere a incendiilor, continuă misiunile de sprijin pentru limitarea și lichidarea focarelor active.
Serviciul Informare și Relații Publice
