Ca urmare a evoluției situației operative din sudul Franței, în cursul zilei de ieri, autoritățile franceze au decis redislocarea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, aflat în cadrul misiunii de prepoziționare desfășurate sub egida Mecanismului de Protecție
Civilă al Uniunii Europene, din Departamentul Pyrénées-Orientales către Departamentul Var, în regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur.
Decizia a fost luată pentru sprijinirea autorităților franceze în gestionarea unui incendiu major de vegetație care se manifestă în zona Pontevès.
În timpul nopții, pompierii români au instalat baza de operații în localitatea Correns, de unde au fost ulterior dislocați în teren pentru executarea unei misiuni de stingere a incendiului. Misiunea a vizat limitarea propagării flăcărilor în proximitatea unui drum de acces, în scopul securizării acestuia și asigurării condițiilor necesare pentru deplasarea în siguranță a autospecialelor către zona de intervenție.
Modulul român rămâne pregătit să intervină ori de câte ori situația operativă o impune, sub coordonarea autorităților franceze.
Serviciul Informare și Relații Publice
